Ce spune JD Vance despre planul de pace pentru Ucraina

Orice plan de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina trebuie să păstreze suveranitatea ucraineană, a declarat vineri vicepreşedintele american JD Vance, relatează dpa.
AGERPRES - S, 22 nov. 2025, 17:31
Ce spune JD Vance despre planul de pace pentru Ucraina

Preşedintele american Donald Trump a dat Kievului un termen limită până joi pentru a răspunde la cel mai recent plan de pace al său pentru Ucraina, care a luat prin surprindere ţările europene, care s-au grăbit să răspundă propunerilor SUA, scrie Agerpres.

Planul american ar impune Ucrainei să accepte concesii semnificative, inclusiv retragerea din părţi din estul ţării pe care Rusia nu le-a cucerit, reducerea dimensiunii armatei sale şi renunţarea la ideea aderării la NATO.

Într-o postare pe platforma de socializare X, Vance a scris că orice plan trebuie să „oprească crimele, păstrând în acelaşi timp suveranitatea ucraineană”, şi să fie acceptabil atât pentru Rusia, cât şi pentru Ucraina.

De asemenea, trebuie să maximizeze şansele ca războiul să nu se reia, a precizat el.

„Fiecare critică la adresa cadrului de pace la care lucrează administraţia fie înţelege greşit cadrul, fie denaturează o anumită realitate critică de pe teren”, a adăugat Vance.

„Există o fantezie conform căreia dacă doar oferim mai mulţi bani, mai multe arme sau mai multe sancţiuni, victoria este la îndemână. Pacea nu va fi realizată de diplomaţi sau politicieni eşuaţi care trăiesc într-un tărâm imaginar. Ar putea fi realizată de oameni inteligenţi care trăiesc în lumea reală”, a mai scris vicepreşedintele american.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a primit planul joi. El a declarat vineri că acesta pune Ucraina în faţa „unei alegeri foarte dificile: fie pierderea demnităţii, fie riscul de a pierde un partener cheie”, referindu-se la Statele Unite.

Preşedintele rus Vladimir Putin a salutat planul, spunând că documentul în 28 de puncte ar putea forma „baza pentru o soluţie de pace finală”.

Între timp, mai mulţi lideri europeni, inclusiv cei ai Germaniei, Franţei, Italiei şi Marii Britanii, alături de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se vor întâlni sâmbătă în marja summitului G20 de la Johannesburg pentru discuţii de criză pentru a stabili cum vor reacţiona.

Te-ar mai putea interesa și
Report de peste peste 2,24 milioane de euro la Loto 6/49. Și la Noroc e report mare
Report de peste peste 2,24 milioane de euro la Loto 6/49. Și la Noroc e report mare
Un report de peste 11,85 milioane de lei (peste 2,24 milioane de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, în timp ce la tragerea Noroc este un report cumulat de peste 5,46 milioane de......
François Provost, șeful Renault Group, anunță investiții de 10 miliarde euro în Franța, dar cere stabilitate fiscală
François Provost, șeful Renault Group, anunță investiții de 10 miliarde euro în Franța, dar cere stabilitate fiscală
Grupul francez Renault își revizuiește alocările de capital în contextul noilor realități bugetare europene. François ...
Banii publici la control: Radu Miruță explică măsurile de austeritate de la Transporturi și Apărare
Banii publici la control: Radu Miruță explică măsurile de austeritate de la Transporturi și Apărare
Ministrul interimar al Apărării și al Transporturilor, Radu Miruță, a prezentat o serie de măsuri de corecție bugetară ...
Lege în vigoare. Banca îți poate bloca sau închide oricând conturile, fără explicații,  dacă nu răspunzi la timp unui e-mail. Toți am semnat documentul. Studiu de caz
Lege în vigoare. Banca îți poate bloca sau închide oricând conturile, fără explicații, dacă nu răspunzi la timp ...
Banca îți poate bloca oricând conturile, discreționar deși legal, dacă nu răspunzi seturilor de întrebări pe care ...