CCR discută sesizările privind legea referitoare la plata pensiilor private

Curtea Constituţională a României (CCR) discută, marţi, sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi AUR în legătură cu legea privind plata pensiilor private.
AGERPRES - mar, 25 nov. 2025, 08:28
CCR discută sesizările privind legea referitoare la plata pensiilor private

Judecătorii Instanţei supreme au decis să sesizeze CCR în legătură cu proiectul de lege privind plata pensiilor private din piloanele II şi III, scrie Agerpres.

Proiectul a fost adoptat la jumătatea lunii octombrie de Parlament şi prevede că persoanele care optează să retragă banii din Pilonul II – pilonul obligatoriu administrat privat – vor primi iniţial doar 30% din sumă, iar restul va fi eşalonat pe opt ani şi, prin excepţie, bolnavii cu afecţiuni oncologice pot beneficia de toată suma printr-o singură retragere.

Totodată, pot primi toată suma, sub formă de plată unică, persoanele care au un fond mai mic decât contravaloarea a 12 indemnizaţii sociale lunare.

Judecătorii de la Instanţa supremă, convocaţi în cadrul Secţiilor Unite, au decis, în unanimitate, să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la mai multe aspecte de neconstituţionalitate.

Potrivit magistraţilor, cetăţenii au dreptul să aibă o lege clară, previzibilă şi predictibilă cu privire la drepturile lor la pensie şi este în interesul societăţii ca legea să fie examinată de Curtea Constituţională înainte de promulgare, iar în măsura în care se vor impune corecţii, acestea să fie făcute înainte să genereze efecte în masă.

Magistraţii susţin că din examinarea prevederilor acestei legi se ajunge la concluzia că nu sunt respectate criteriile de accesibilitate, claritate, precizie şi previzibilitate şi nici principiile legalităţii şi proporţionalităţii în reglementarea infracţiunilor şi contravenţiilor prevăzute de legea adoptată în Parlament.

Şi AUR a sesizat instanţa constituţională în legătură cu actul normativ, susţinând că „Guvernul Bolojan fură pensiile românilor din pilonul II şi III”.

„Dacă ar fi fost un proiect legislativ cu adevărat pentru binele contribuabililor, parlamentarii AUR ar fi votat ‘pentru’ adoptare, însă iniţiativa legislativă reprezintă doar o încercare perfidă a partidelor aflate la guvernare de a fura banii munciţi ai contribuabililor români. În forma actuală a proiectului legislativ, cei care sunt adevăraţii beneficiari ai modificărilor sunt, în primul rând, administratorii fondurilor, care vor încasa comisioane de 0,21% – 0,27%, câştigând cât mai mulţi bani dacă aceştia rămân cât mai mult timp în conturi. Iar, în al doilea rând, principalul câştigător este statul român, care a găsit un colac de salvare pentru un sistem care se împrumută constant, fără limite, la dobânzi uriaşe”, susţinea AUR într-un comunicat de presă.

Te-ar mai putea interesa și
Tendințe în serviciile financiare digitale din România: de ce viteza funcționează deja împreună cu responsabilitatea
Tendințe în serviciile financiare digitale din România: de ce viteza funcționează deja împreună cu responsabilitatea
În ultimii câțiva ani, serviciile financiare digitale din România au devenit o parte firească a vieții economice. Oamenii plătesc cu telefonul la cumpărături, intră în conturi prin......
Transformările din industria auto și implicațiile din perspectiva prețurilor de transfer
Transformările din industria auto și implicațiile din perspectiva prețurilor de transfer
Industria auto din România și din întreaga lume traversează una dintre cele mai complexe perioade din ultimele decenii. ...
Șeful Federal Reserve împinge valoare bitcoin în sus. Criptomoneda a înregistrat o ușoraă revenire în urma comentariilor pozitive privind inflația făcute de Kevin Warsh
Șeful Federal Reserve împinge valoare bitcoin în sus. Criptomoneda a înregistrat o ușoraă revenire în urma comentariilor ...
După ce a atins miercuri un nou minim anual de 57.722 de dolari, bitcoin a înregistrat o ușoară revenire, care l-a readus ...
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a autorizat comercializarea a 20 de variante de pliculețe cu nicotină ZYN ca „produse din tutun cu risc modificat”
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a autorizat comercializarea a 20 de variante de pliculețe cu ...
Prin această decizie, ZYN devine primul produs din categoria pliculețelor cu nicotină care primește o astfel de autorizare, ...