Germania a evitat recesiunea – Economia a stagnat în al treilea trimestru din 2025

Economia Germaniei a stagnat în trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul precedent, în condiţiile în care o uşoară revenire a investiţiilor a permis evitarea unei recesiuni pentru o ţară bulversată de criza exporturilor şi industriei sale, arată cifrele definitive publicate marţi, informează AFP.
AGERPRES - mar, 25 nov. 2025, 10:34
Germania a evitat recesiunea - Economia a stagnat în al treilea trimestru din 2025

În perioada iulie-septembrie 2025, cea mai importantă economie europeană „a fost frânată de exporturile slabe, în timp ce investiţiile au crescut uşor”, a informat într-un comunicat preşedintele Oficiul federal de statistică (Destatis), Ruth Brand.

După doi ani consecutivi de recesiune, economia germană continuă să bată pasul pe loc de la începutul lui 2025, scrie Agerpres.

În trimestrul al treilea, economia germană a înregistrat o performanţă mai modestă decât cea a Uniunii Europene, care a înregistrat o creştere economică medie de 0,3%.

Cifrele publicate marţi de Destatis arată că, afectate de tarifele vamale americane, exporturile ‘Made in Germany’ au scăzut cu 0,7% în trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul al doilea, în special în cazul serviciilor.

Această scădere a exporturilor a fost totuşi compensată de o relansare cu 0,3% a investiţiilor brute, cu un avans mai dinamic în cazul investiţiilor în echipamente (1,1%) decât în construcţii (minus 0,5%).

În ceea ce priveşte consumul global, aceasta a stagnat în trimestrul al treilea, în pofida unei creşteri de 0,8% a cheltuielilor publice. Motivul, consumul privat, de la care se aştepta să fie un motor al relansării economice, a scăzut pentru prima dată de la finele lui 2023, cu un declin de 0,3%, în condiţiile în care gospodăriile din Germania ai cheltuit mai puţin pentru restaurante şi locuinţe.

În industria manufacturieră, „tendinţa de scădere a continuat”, cu o scădere a valorii adăugate de 3%. Industria germană nu a găsit încă un remediu la criza provocată de pierderea de competitivitate internaţională şi preţurile ridicate la energie.

O situaţie dificilă este în special în industria auto, unde aproape 50.000 de locuri de muncă au dispărut în ultimele 12 luni, potrivit Destatis. Acest pilon al economiei germane este afectat din ce în ce mai mult de concurenţa automobilelor electrice chineze.

În pofida stagnării din trimestrul al treilea, guvernul de la Berlin mizează pe o creştere de 0,2% a PIB-ului în acest an, graţie unei uşoare relansări din ultimul trimestru prognozată de Banca Centrală a Germaniei.

 

Te-ar mai putea interesa și
Apare un nou lanț de magazine în București și Timișoara: Ce salarii pune pe masă gigantul danez Normal pentru angajați
Apare un nou lanț de magazine în București și Timișoara: Ce salarii pune pe masă gigantul danez Normal pentru angajați
Normal, lanțul de magazine deținut de miliardarul danez Anders Holch Povlsen, intră în România și are planuri ambițioase pentru piața de la noi. Primele magazine de la noi din țară se vor......
Responsabili militari americani şi cubanezi de rang înalt au avut întâlnire la baza SUA din Guantanamo Bay
Responsabili militari americani şi cubanezi de rang înalt au avut întâlnire la baza SUA din Guantanamo Bay
Responsabili militari americani şi cubanezi de rang înalt au avut o întâlnire vineri în apropierea bazei navale americane ...
Românii din diaspora, chemați împotriva Rusiei după cazul dronei din Galați: Pentru prima dată, au fost victime într-un stat NATO
Românii din diaspora, chemați împotriva Rusiei după cazul dronei din Galați: Pentru prima dată, au fost victime într-un ...
RePatriot, organizație dedicată românilor din diaspora, face un apel în premieră și cheama românii din afara țării ...
Ministerul de Interne cumpără 12 elicoptere H160 şi H145, prin Programul SAFE. Pentru ce vor fi folosite
Ministerul de Interne cumpără 12 elicoptere H160 şi H145, prin Programul SAFE. Pentru ce vor fi folosite
Ministerul de Interne cumpără 12 elicoptere H160 şi H145, prin Programul SAFE. Primele vor asigura o capabilitate multirol, ...