Ce spune vicepreşedintele CSM despre pensiile magistraților: Vor fi trei tipuri de pensionari în magistratură

Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Claudiu Sandu, spune că, dacă vor intra în vigoare noile modificări la pensiile de serviciu, vor fi trei tipuri de pensionari în magistratură - ''pensionarii epocii Dragnea, cu o pensie mai mare decât salariul cu 20 - 25%, pensionarii din 2023, cu un salariu de suta la sută din net, şi următorii care vor munci până la 65 de ani şi vor avea pensie la jumătate''.
AGERPRES - J, 27 nov. 2025, 14:46
Ce spune vicepreşedintele CSM despre pensiile magistraților: Vor fi trei tipuri de pensionari în magistratură

„Magistraţii sunt cetăţeni, ca oricare alţii, nu au avut niciodată o problemă cu ieşirea la pensie la 65 de ani, deşi ar trebui să mă întrebaţi dumneavoastră, ca cetăţean, dacă vreţi să fiţi judecat de un judecător de 65 de ani. (…) Principala problemă este această inechitate care se stabileşte prin această lege. Faţă de pensionările anterioare vor fi trei tipuri de pensionari în magistratură – pensionarii epocii Dragnea, cu o pensie mai mare decât salariul cu 20 – 25%, pensionarii din 2023, cu un salariu de suta la sută din net, şi următorii care vor munci până la 65 de ani şi vor avea pensie la jumătate. Dacă vi se pare echitabil, mie nu mi se pare, motiv pentru care ne opunem unei asemenea reglementări”, a declarat jurnaliştilor Claudiu Sandu, la ieşirea de la CSM, scrie Agerpres.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dat aviz negativ, joi, noului proiect privind reforma pensiilor magistraţilor.

Conform noului proiect, cuantumul pensiei magistraţilor va fi 55% din baza de calcul, reprezentată de media indemnizaţiilor brute din ultimii 5 ani, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizaţie netă. De asemenea, perioada de tranziţie până la vârsta de pensionare de 65 de ani va fi de 15 ani, calculată începând cu 1 ianuarie 2026.

Pe 13 noiembrie, la Palatul Cotroceni au avut loc discuţii pe tema pensiilor magistraţilor, cu participarea preşedintelui Nicuşor Dan, a liderilor coaliţiei de guvernare şi reprezentanţilor judecătorilor şi procurorilor, discuţii care au înregistrat însă un eşec.

Magistraţii solicitau ca pensia lor să fie aproape la acelaşi nivel cu ultimul salariu încasat, în timp ce premierul Ilie Bolojan a insistat ca pensia să nu fie mai mare de 70% din ultimul salariu net încasat.

Proiectul iniţial al reformei pensiilor magistraţilor a fost declarat neconstituţional de CCR pe 20 octombrie, prin votul a cinci judecători – Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu, Mihai Busuioc şi Mihaela Ciochină. Motivul invocat de cei cinci judecători este că Guvernul nu a solicitat, în intervalul de timp prevăzut de lege, aviz de la CSM, chiar dacă acesta este consultativ.

Te-ar mai putea interesa și
Packeta România integrează rețeaua Poștei Române și își extinde substanțial acoperirea națională
Packeta România integrează rețeaua Poștei Române și își extinde substanțial acoperirea națională
Packeta România, platformă digitală globală pentru comerțul online și parte a Packeta Group, integrează rețeaua națională a Poștei Române în propriul ecosistem logistic, printr-un......
România caută următorul mare joc video românesc. A fost lansată prima competiție națională dedicată jocurilor în dezvoltare
România caută următorul mare joc video românesc. A fost lansată prima competiție națională dedicată jocurilor în ...
Next Play Romania, prima competiție națională dedicată jocurilor video românești aflate în dezvoltare, își deschide ...
Cumpărături cu AI prin Glovo. Platforma a lansat un asistent pentru ChatGPT și Claude
Cumpărături cu AI prin Glovo. Platforma a lansat un asistent pentru ChatGPT și Claude
Utilizatorii platformei Glovo vor putea descoperi produsele disponibile atât în magazine, cât și în restaurantele partenere, ...
Nou parc fotovoltaic mare, de 275 MW, al PPC în România. Constructori vor fi grecii de la AVAX, cei care lucrează la mega-centrala Mintia
Nou parc fotovoltaic mare, de 275 MW, al PPC în România. Constructori vor fi grecii de la AVAX, cei care lucrează la mega-centrala ...
Grupul grecesc AVAX a semnat cu PPC Renewables un contract pentru proiectarea, construcția și operarea unei centrale fotovoltaice ...