10 milioane de euro de la stat, subvenție pentru investiții în panificație

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidul solicitantului pentru depunerea de noi cereri de finanţare, sprijinul nerambursabil acordat ajungând până la zece milioane de euro pentru investiţiile din panificaţie şi până la trei milioane de euro pentru celelalte tipuri de investiţii, cu o intensitate a finanţării de maximum 65% din valoarea totală eligibilă a proiectului.
AGERPRES - vin, 28 nov. 2025, 11:26
10 milioane de euro de la stat, subvenție pentru investiții în panificație

Conform AFIR, cererile de finanţare vizează intervenţia DR-23 – Investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse alimentare şi produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcţionare a Uniunii Europene, finanţată prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027).

„Prin finanţarea unităţilor de procesare a produselor agricole, continuăm să susţinem investiţiile care aduc valoare adăugată produselor româneşti şi consolidează industria alimentară. AFIR acordă prin intervenţia DR-23 sprijin concret de până la zece milioane de euro procesatorilor care demarează sau îşi modernizează producţia astfel încât să poată obţine produse agricole competitive atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă. Invităm fermierii, societăţile comerciale şi formele asociative să depună proiecte orientate spre performanţă şi sustenabilitate în cadrul sesiunii pe care o vom derula în perioada 15 decembrie 2025 – 16 februarie 2026”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR, într-un comunicat.

Prin această intervenţie, AFIR precizează că sprijină investiţiile destinate dezvoltării industriei alimentare româneşti şi creşterii valorii adăugate a produselor agricole, în special pentru activităţi din domenii precum panificaţia, patiseria, cofetăria, fabricarea produselor zaharoase, a ciocolatei, a produselor de morărit şi a altor preparate alimentare, precum şi producţia de băuturi fermentate sau oţet comestibil.

Beneficiarii eligibili sunt microîntreprinderile, întreprinderile mici, mijlocii şi mari, cooperativele, grupurile şi organizaţiile de producători, precum şi persoanele fizice autorizate şi întreprinderile familiale şi individuale care activează în domeniul procesării produselor agricole.

Finanţarea vizează înfiinţarea, extinderea şi modernizarea unităţilor de procesare, achiziţia de echipamente şi linii tehnologice moderne, amenajarea spaţiilor de depozitare şi condiţionare, precum şi dezvoltarea capacităţilor de comercializare – de la magazine proprii şi rulote alimentare până la platforme online. Totodată, sunt sprijinite investiţiile orientate spre digitalizare şi eficienţă energetică, în acord cu obiectivele de sustenabilitate ale Politicii Agricole Comune.

AFIR a menţionat că vor fi sprijinite cu prioritate proiectele care pun accent pe valoare adăugată, calitate şi inovaţie – produse tradiţionale, montane, ecologice sau cu indicaţie geografică protejată – precum şi proiectele propuse de cooperative şi forme asociative.

Te-ar mai putea interesa și
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, dintre care 6.700 de firme de consultanță fiscală, prezentă în România......
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro într-un turn de peste 100 de metri în Capitală
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro ...
One United Properties a mai cumpărat un teren în zona Floreasca din Capotală, unde vrea să construiască un turn înalt ...
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a frontierei și rezilienţa regiunii
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a ...
Noul pod rutier peste Tisa, care leagă judeţul Maramureş, din nord-vestul României, de regiunea Transcarpatia din Ucraina, ...