Ionuţ Moşteanu și-a dat demisia din funcția de ministru al Apărării

Ionuţ Moşteanu anunţă că îşi depune demisia din funcţia de ministru al Apărării Naţionale.
AGERPRES - vin, 28 nov. 2025, 12:12
Ionuţ Moşteanu și-a dat demisia din funcția de ministru al Apărării

„Mi-am depus astăzi demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale. Am discutat cu președintele, cu premierul, cu președintele partidului, cu o parte dintre colegii din USR și le mulțumesc pentru susținere și încredere.

Fac acest gest cu asumare și respect față de Armata Română. România și Europa sunt sub asaltul Rusiei. Securitatea noastră națională trebuie apărată cu orice preț. Nu vreau ca discuțiile despre formarea mea și greșelile pe care le-am făcut acum mulți ani să-i distragă de la misiunea grea pe cei care conduc acum țara.

Le mulțumesc tuturor colegilor pentru munca depusă în aceste cinci luni. Am depus jurământul ca ministru al Apărării în urmă cu cinci luni și, de atunci, am respectat întocmai ce am jurat cu mâna pe Biblie.

Am jurat să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru a avea o Armată bine dotată, mai bine motivată și mai bine înzestrată. Și am făcut asta în fiecare zi – am întărit relațiile cu aliații, am urmărit și accelerat programele de înzestrare, am dat un mesaj clar împotriva băieților deștepți cu interese în domeniu, am îmbunătățit cadrul legal, am apărat drepturile celor care servesc patria.

Vă mulțumesc pentru încredere, pentru mesaje și pentru răbdare. Mulțumesc și familiei mele pentru susținerea necondiționată în aceste luni, fără de care mi-ar fi fost imposibil să-mi exercit mandatul. Am făcut acest pas cu toată conștiința unui om care iubește țara pe care o servește.

Și un gând despre viitor – România este prinsă între unii care au capturat-o și sunt mufați la banii publici și unii care vor să îi dea foc și să o abată de la parcursul proeuropean și euro-atlantic. La mijloc sunt câțiva oameni buni (buni, nu perfecți) care țin echilibrul și direcția corectă – Nicușor Dan, Ilie Bolojan, colegii din USR, de multe ori cu sacrificii enorme. Ei merită în continuare sprijinul și încrederea noastră, a tuturor, poate chiar mai mult decât până acum. Dumnezeu să ocrotească România!”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit jurnaliștilor de la Libertatea, ministrul Apărării a trecut în primul CV oficial că a absolvit Universitatea Athenaeum, deși acesta nu a fost student acolo niciodată. Ionuț Moșteanu a precizat apoi într-o postare pe Facebook că a fost o eroare care îl jenează. De asemenea, în CV-ul ministrului figurează studii nefinalizate în cadrul Facultății de Automatică din cadrul Universității Politehnice din București. Moșteanu a explicat într-o intervenție la Digi24 că a oprit studiile pentru a lucra, continuându-și ulterior studiile superioare pe care le-a finalizat în 2015, cu un master început în cadrul Facultății de Politică, Filozofie și Economie.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul reactoarelor SMR – Dogioiu: Nu s-a pus problema opririi proiectului centralei de la Doiceşti; el se află inclusiv în analiza părţii americane
Scandalul reactoarelor SMR – Dogioiu: Nu s-a pus problema opririi proiectului centralei de la Doiceşti; el se află ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunţat partenerul american că există o serie de probleme legate de proiectul reactoarelor de la Doiceşti, dar nu s-a pus problema opririi acestui program, a......
Lenovo lansează în România noul ecosistem Yoga
Lenovo lansează în România noul ecosistem Yoga
Lenovo anunță lansarea pe piața din România a noului ecosistem Yoga, o extindere strategică a portofoliului de echipamente ...
Cum influențează dotarea bucătăriei performanța unui restaurant
Cum influențează dotarea bucătăriei performanța unui restaurant
Într-un restaurant, performanța nu începe în sală, la masă sau în meniul tipărit frumos. Începe în bucătărie, ...
NVIDIA are un nou trimestru excelent, dar pierde piața chineză
NVIDIA are un nou trimestru excelent, dar pierde piața chineză
NVIDIA a prezentat încă o dată un raport financiar solid, depășind așteptările în ceea ce privește veniturile și ...