Premierul Bolojan anunță ferm: Vom demara astăzi procedura de angajare a răspunderii Guvernului pentru proiectul pensiilor magistraţilor.

Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, în şedinţa de guvern, că demarează procedura de angajare a răspunderii Guvernului pentru proiectul pensiilor magistraţilor, estimarea fiind că cel mai probabil marţi vor trece la finalizarea acestei proceduri, prin prezentarea în Parlament, după primirea amendamentelor de la parlamentari.
Ion Dobreanu - vin, 28 nov. 2025, 15:36
Premierul Bolojan anunță ferm: Vom demara astăzi procedura de angajare a răspunderii Guvernului pentru proiectul pensiilor magistraţilor.

”Avem câteva puncte importante pe ordinea de zi. Unul se referă la proiectul de lege privind pensiile de servicioale magistraţilor şi celelalte sunt legate de rectificarea de buget şi de rectificarea bugetului asigurărilor sociale anul acesta”, a spus premierul în deschiderea şedinţei de Guvern, citat de News.ro. 

Premierul a arătat că ”proiectul de lege privind pensiile magistraţilor este justificat de trei aspecte, pe de o parte, de aspectul de accesare al fondurilor europene, de o minimă justiţie socială prin corectarea unor nedreptăţi, o pensionare prea rapidă şi o pensie cât ultimul salariu şi, de asemenea, pentru a pune sistemul de pensii pe baze sustenabile în anii următori, în aşa fel încât anii de contribuţie la sistem să fie de natură a asigura sustenabilitatea sistemului de pensii”.

Şeful Executivului a mai spus că elementele de bază al acestui proiect sunt legate de stabilirea pensiei la un maxim de 70% din ultimul salariu net, creşterea vechimii în muncă de la 25 de ani cât este acum la 35 de ani şi, de asemenea, creşterea vârstei de pensionare de la 48-50 de ani cât este astăzi la 65 de ani, într-o perioadă de tranziţie de aproximativ 15 ani.

”Vom demara astăzi procedura de angajare a răspunderii Guvernului şi, aşa cum v-am spus ieri, estimarea este că cel mai probabil, marţi, în data de 2, vom trece la finalizarea acestei proceduri prin prezentarea în Parlament după ce vom primi eventualele amendamente de la parlamentari”, a anunţat premierul Bolojan.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...