Bundestagul a votat în favoarea bugetului Germaniei pe 2026, care conține o creștere importantă a alocărilor destinate pentru apărare

Bundestagul, camera inferioară a Parlamentului german, a aprobat vineri bugetul pentru anul 2026, care prevedere cheltuieli de 524 de miliarde de euro, excluzând fondurile speciale pentru cheltuieli de apărare şi investiţii în infrastructură, informează EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 29 nov. 2025, 12:09
Bundestagul a votat în favoarea bugetului Germaniei pe 2026, care conține o creștere importantă a alocărilor destinate pentru apărare

Proiectul de lege a fost adoptat cu 322 de voturi pentru şi 252 împotrivă, fără abţineri.

Deficitul bugetar ordinar se ridică la 97,7 miliarde de euro, iar dacă se includ alocările pentru cele două fonduri speciale, acesta ajunge la 180 de miliarde de euro, reprezentând al doilea cel mai mare deficit din istorie de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Ministrul german de Finanţe, Lars Klingbeil, a apărat bugetul, afirmând că, deşi noua datorie este substanţială, o parte semnificativă din aceasta va fi utilizată pentru investiţii viitoare şi modernizarea ţării.

Ministerul Muncii şi Afacerilor Sociale se află în fruntea listei de cheltuieli cu 197,3 miliarde de euro, urmat de Ministerul Apărării cu 82,7 miliarde de euro.

Bugetul total al apărării, inclusiv cheltuielile acoperite de fondul special, este de 108 miliarde de euro, cu 21 de miliarde de euro mai mult decât în 2025.

Ministrul Muncii, Burbel Bas, a explicat că 99% din cheltuielile alocate ministerului său sunt prevăzute de lege şi fac parte din statul bunăstării, care, a spus ea, „oferă securitate multor oameni şi garantează stabilitatea şi pacea socială în ţara noastră”.

Investiţiile, finanţate parţial din fondul special, se ridică la 120 de miliarde de euro.

Cea mai mare alocare pentru investiţii va merge la Ministerul Transporturilor, care va primi 14 miliarde de euro din bugetul regulat şi 21 de miliarde de euro din fondul special.

Din partea opoziţiei, Alternativa pentru Germania (AfD), de extremă dreapta, a avertizat că bugetul ar putea fi începutul unei spirale de creştere a datoriei.

Verzii, de asemenea aflaţi în opoziţie, au deplâns lipsa de finanţare pentru investiţiile viitoare, în timp ce Stânga a criticat creşterea cheltuielilor pentru apărare.

Bugetul trebuie să fie ratificat de Bundesrat, camera superioară a Parlamentului german, unde sunt reprezentate guvernele celor 16 landuri.

Te-ar mai putea interesa și
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele studii spun că 40% dintre femeile din generația Z (persoanele născute......
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...