Avertisment: Recunoașterea de facto a Crimeei ca parte din Rusia ar putea bloca extracția gazelor din Marea Neagră românească

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu a avertizat, la Digi 24, asupra faptului că o recunoaştere de facto a peninsulei Crimeea drept teritoriu aflat sub influenţa Federaţiei Ruse ar pune în discuţie şi exploatarea gazelor din apele teritoriale în Marea Neagă. Primele gaze din perimetrul Neptun Deep, cu rezerve cât consumul de acum al României pe zece ani, ar urma să fie extrase începând din 2027.
Mihai Nicuţ - S, 29 nov. 2025, 22:31
Avertisment: Recunoașterea de facto a Crimeei ca parte din Rusia ar putea bloca extracția gazelor din Marea Neagră românească

Cristian Diaconescu a vorbit la Digi 24 despre posibilele efectele ale unei recunoaşteri de facto privind apartenenţa Crimeei, el arătând că ar exista probleme inclusiv în ceea ce priveşte exploatarea zăcămintelor de hidrocarburi din Marea Neagră.

„Dacă ar apărea, să spunem, o recunoaştere de facto – nu prea se înţelege ce înseamnă recunoaşterea e facto şi nu de jure – a apartenenţei Crimeei la Federaţia Rusă, practic ar putea fi pusă în discuţie şi întreaga procedură de delimitare a spaţiilor maritime în Marea Neagră. Extragerea gazului din Marea Neagră ar putea fi o problemă”, a afirmat fostul ministru, la Digi 24.

El a arătat că nu se ştie care ar fi perspectiva Rusiei cu privire la operaţiunile economice ale României din Marea Neagră.

„Vedem ce se întâmplă în aceste zile din punct de vedere convenţional, drone etc. Haideţi să ne amintim faptul că în 2027, sperăm, platformele Neptun Deep şi platformele continentale vor începe exploatarea. Dacă hidrocarburile vor reuşi să fie folosite de noi, împreună cu norvegienii cred că acoperim cea mai mare parte a necesarului european. (…) În condiţiile în care teoretic, fără niciun fel de altă nuanţare, discutăm de un tip de pace în Marea Neagră, deci flota rusă va reveni la Sevastopol, nimeni nu-i va putea ataca pentru că, nu-i aşa, există un anumit tip de acord reciproc, iar ei vor putea face ceea ce vor dori”, atrage atenţia fostul ministru.

Proiectul Neptun Deep este dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz, fiecare companie având o cotă de participare de 50% la proiect. Investițiile necesare fazei de dezvoltare însumează, cumulat, până la 4 miliarde de euro. Producția totală este estimată la aproximativ 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Primele livrări de gaze sunt așteptate în 2027.

Infrastructura necesară pentru dezvoltarea zăcămintelor comerciale Domino și Pelican Sud include 10 sonde, 3 sisteme submarine de producție și rețeaua de conducte colectoare asociate, o platformă offshore, conducta principală de gaze către Tuzla și stația de măsurare a gazelor. Platforma își generează propria energie, funcționând la cele mai înalte standarde de siguranță și protecție a mediului.

Acum, dezvoltarea este la faza de foraje a celor zece sonde, operațiune efectuată de platforma Transocean Barents, la 160 km de țărm.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, şansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a......
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităţilor Bulgariei, dat fiind că Marina are ...
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională ...
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...