Zelenski condamnă bombardamentul rus care a provocat un mort şi 19 răniţi în regiunea Kiev

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a condamnat duminică atacul Rusiei soldat cu cel puţin un mort şi 19 răniţi în localitatea Vişgorod din regiunea Kiev, potrivit bilanţului prezentat de şeful statului, informează EFE, potrivit Agerpres.
AGERPRES - D, 30 nov. 2025, 11:28
Zelenski condamnă bombardamentul rus care a provocat un mort şi 19 răniţi în regiunea Kiev

„Rusia a atacat oraşul cu drone, distrugând numeroase clădiri rezidenţiale. Deocamdată 19 persoane au fost rănite, inclusiv copii. Viaţa unei persoane a fost curmată în acest atac. Condoleanţe membrilor familiei sale şi celor dragi”, a scris preşedintele Zelenski pe reţelele sociale, unde a mai spus că şi alte regiuni au fost atacate de Rusia, anunţă Agerpres.

Celelalte regiuni atacate au fost Harkov (est), Dnipropetrovsk (sud-est), Sumî (nord), precum şi Herson şi Odesa (sud), a precizat şeful statului ucrainean.

„Un total de 122 de drone de atac au fost lansate în zorii zilei, împreună cu două rachete balistice”, a menţionat preşedintele Zelenski, denunţând apoi faptul că în ultima săptămână Rusia a lansat împotriva Ucrainei mii de sisteme ofensive aeriene.

„Aceste atacuri au loc în fiecare zi. Numai săptămâna aceasta ruşii au folosit aproape 1.400 de drone de atac, 1.100 de bombe ghidate şi 66 de rachete”, a precizat preşedintele Ucrainei.

„Acesta este exact motivul pentru care trebuie să consolidăm rezilienţa ţării noastre în fiecare zi”, a adăugat el, subliniind importanţa ca apărarea antiaeriană să dispună de mijloace şi cerând „soluţii reale şi de încredere” pentru a se pune capăt războiului.

Acest nou atac urmează celui din ziua precedentă, care a fost de amploare deoarece au fost folosite peste 500 de drone şi zeci de rachete, atac care a provocat la Kiev trei morţi şi 37 de răniţi, după cum a informat preşedintele ucrainean.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...