Trump avertizează Israelul împotriva oricărei ingerinţe în Siria

Donald Trump a atenţionat luni Israelul contra oricărei ingerinţe în Siria ce ar risca să compromită tranziţia ţării arabe în "stat prosper", după o incursiune a forţelor israeliene, vineri, în sudul Siriei, informează AFP.
AGERPRES - mar, 02 dec. 2025, 08:29
Trump avertizează Israelul împotriva oricărei ingerinţe în Siria

„Este foarte important ca Israelul să menţină un dialog puternic şi veritabil cu Siria, ca nimic să nu interfereze cu evoluţia Siriei într-un stat prosper”, a declarat preşedintele american pe platforma sa Truth Social, afirmând că SUA sunt „foarte mulţumite de rezultatele afişate” de Damasc, scrie Agerpres.

O incursiune întreprinsă vineri de forţele israeliene într-un sat din sudul Siriei a făcut 13 morţi, potrivit Damascului, în timp ce armata israeliană a afirmat că a vizat un grup islamist.

După prăbuşirea în urmă cu un an a regimului lui Bashar al-Assad, înlăturat de la putere de o coaliţie islamistă, Israelul a întreprins sute de lovituri şi incursiuni în Siria. Operaţiunea de vineri este cea mai sângeroasă dintre acestea, iar Ministerul Afacerilor Externe sirian a denunţat o „crimă de război”.

Donald Trump l-a primit la începutul lui noiembrie la Casa Albă pe noul şef al statului sirian, Ahmed al-Sharaa, pentru o vizită cordială, în timpul căreia fostul jihadist a anunţat că ţara sa se raliază coaliţiei internaţionale contra grupării Stat Islamic.

„Noul preşedinte al Siriei, Ahmed al-Sharaa, lucrează în mod asiduu pentru a se asigura că se vor întâmpla lucruri bune şi că Siria şi Israel vor avea în viitor o relaţie lungă şi prosperă împreună”, a declarat luni Donald Trump în postarea sa pe Truth Social.

„Aceasta este o oportunitate istorică şi ea se adaugă SUCCESULUI, deja atins, pentru PACE ÎN ORIENTUL MIJLOCIU”, a afirmat Trump.

După prăbuşirea regimului Assad, Israelul a desfăşurat trupe în zona demilitarizată din Înălţimile Golan, dincolo de linia de demarcaţie dintre partea acestui teritoriu sirian anexată unilateral de Israel în 1981 şi restul Siriei.

Israelul acordă o „importanţă imensă” prezenţei sale militare în zona-tampon din Siria, a declarat pe 19 noiembrie prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timpul unei vizite la soldaţi israelieni desfăşuraţi în această zonă ce ar trebui ă fie sub controlul ONU.

Această vizită a fost denunţată de Damasc şi de ONU.

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...