South Stream va fi mai scump: Costurile gazoductului au fost revizuite în creştere

Costul secţiunii offshore a gazoductului South Stream va depăşi pragul de zece miliarde de euro, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al consorţiului South Stream Transport, Jasper Jansen, pentru Itar Tass.
Economica.net - vin, 10 oct. 2014, 07:27
South Stream va fi mai scump: Costurile gazoductului au fost revizuite în creştere

Jansen a adăugat că valoarea finală a acestei secţiuni va fi cunoscută abia după ce vor fi încheiate toate contractele, scrie Agerpres.

Separat, agenţia rusă Interfax, citând o sursă din interiorul Gazprom, a informat că strângerea de fonduri pentru construcţia secţiunii acestei secţiuni a fost amânată pentru primul trimestru al anului următor.

‘Acţionarii au decis să aranjeze finanţare în primul trimestru al anului următor’, a declarat sursa citată.

Secţiunea offshore a conductei South Stream va avea o lungime de 931 de kilometri, între oraşul Anapa din Rusia şi portul bulgar Varna via Marea Neagră. La finele lunii trecute, Jasper Jansen declara că lucrările de construcţie la secţiunea offshore a conductei South Stream vor începe în luna noiembrie a acestui an, iar amplasarea de ţevi va începe dinspre partea rusească a conductei.

Conducta South Stream, un proiect al cărui cost este estimat la 40 de miliarde de dolari, este destinată să transporte gazul natural rusesc în Europa ocolind, însă, Ucraina. Proiectul nu a primit încă aprobarea Uniunii Europene, care încearcă să-şi reducă dependenţa de gazul rusesc, în condiţiile în care o treime din necesarul de gaze al UE este importat din Rusia.

În luna iulie a acestui an, Comisia Europeană a cerut Guvernului bulgar să suspende lucrările la gazoductul South Stream, un proiect condus de grupul rus Gazprom, în aşteptarea unei decizii referitoare la conformitatea proiectului cu legislaţia europeană. Executivul european susţine că South Stream nu respectă decizia sa, care interzice furnizorilor de gaze naturale să controleze şi accesul la conductele care transportă gazele naturale, iar după anexarea Crimeei de către Rusia a pus procesul de aprobare în aşteptare.

Construcţia gazoductului a început în decembrie 2012, primele livrări spre Europa fiind programate pentru decembrie 2015. Acţionarii proiectului sunt: Gazprom, cu 50%, Eni (Italia), cu 20%, Wintershall Holding (Germania) şi EDF (Franţa), cu câte 15%. Gazprom a înfiinţat deja companii mixte cu societăţi din Austria, Bulgaria, Croaţia, Slovenia, Grecia, Ungaria şi Serbia.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Au fost extrem de puţini magistraţi care şi-au exprimat intenţia să vină la discuţii
Nicuşor Dan: Au fost extrem de puţini magistraţi care şi-au exprimat intenţia să vină la discuţii
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, duminică, că au fost extrem de puţini magistraţi care şi-au exprimat intenţia să vină la discuţii, faţă de cei 1.000 care au semnat mesaj de......
PMB: Ciprian Ciucu, întâlnire la Guvern cu premierul Ilie Bolojan şi ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare
PMB: Ciprian Ciucu, întâlnire la Guvern cu premierul Ilie Bolojan şi ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare
Primarul General al Capitalei, Ciprian Ciucu, va avea o întâlnire duminică, la ora 16.00, la Guvern, cu premierul Ilie ...
Piaţa berii se va contracta cu 2-5% în 2025, ajungând la un minim istoric (estimări)
Piaţa berii se va contracta cu 2-5% în 2025, ajungând la un minim istoric (estimări)
Piaţa berii probabil că va închide anul 2025 cu o scădere de 2%, poate chiar 5%, ajungând la un minim istoric, iar efectele ...
ONRC: 6.507 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primele 11 luni din 2025, în scădere cu 0,15%
ONRC: 6.507 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primele 11 luni din 2025, în scădere cu 0,15%
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele 11 luni ...