DEER pregătește instalarea a circa 1,1 milioane de contoare inteligente

Distribuţie Energie Electrică Romania (DEER) a anunțat astăzi că, în cadrul unor proiecte majore de modernizare şi digitalizare a reţelei de distribuţie, vor fi instalate aproximativ 1,1 milioane de contoare inteligente.
AGERPRES - mar, 02 dec. 2025, 16:22
DEER pregătește instalarea a circa 1,1 milioane de contoare inteligente

„Distribuţie Energie Electrică Romania (DEER) anunţă semnarea celui mai mare contract de furnizare contoare inteligente. Astfel, 1,1 milioane de contoare inteligente urmează a fi instalate în cadrul celor trei proiecte majore dedicate modernizării şi digitalizării reţelei de distribuţie. Aceste echipamente performante vor consolida infrastructura energetică din oraşe reşedinţă de judeţ, din arealul DEER, marcând o etapă esenţială în accelerarea tranziţiei către sisteme energetice moderne, eficiente şi sustenabile.”, menţionează compania.

Unul dintre proiecte se referă la „Implementarea Sistemului de Măsurare Inteligentă a Energiei Electrice la nivelul oraşelor reşedinţă de judeţ din zona Transilvania Nord: Cluj-Napoca, Oradea, Zalău, Baia Mare”, finanţat prin Fondul pentru Modernizare, Program Cheie 3, Măsura de investiţii 3.2 – Sprijinirea investiţiilor pentru extinderea şi modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice.

Un alt proiect vizează „Implementarea Sistemului de Măsurare Inteligentă a Energiei Electrice la nivelul oraşelor reşedinţă de judeţ din zona Transilvania Sud: Braşov, Sibiu, Târgu Mureş, Alba Iulia şi Miercurea Ciuc”, finanţat prin Fondul pentru Modernizare, Program Cheie 3, Măsura de investiţii 3.2 – Sprijinirea investiţiilor pentru extinderea şi modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice.

Pe listă se mai află proiectul privind „Implementarea Sistemului de Măsurare Inteligentă a Energiei Electrice la nivelul oraşelor reşedinţă de judeţ din zona Muntenia Nord: Galaţi, Brăila, Focşani, Ploieşti şi Târgovişte”, finanţat prin Fondul pentru Modernizare, Program Cheie 3, Măsura de investiţii 3.2 – Sprijinirea investiţiilor pentru extinderea şi modernizarea reţelei de distribuţie a energiei electrice.

Valoarea totală cumulată a celor trei proiecte este de circa 676 milioane lei, plus TVA, din care 520 milioane lei reprezintă finanţare nerambursabilă.

Conform sursei citate, furnizorul celor 1,1 milioane de sisteme de măsurare inteligentă este Sagemcom, un jucător important pe piaţa furnizării de soluţii integrate hardware, software şi infrastructură.

„Acest program amplu are ca obiectiv întărirea infrastructurii energetice şi integrarea unor soluţii digitale avansate, care vor contribui direct la creşterea calităţii serviciilor de distribuţie oferite utilizatorilor”, mai precizează oficialii DEER.

Prin montarea celor 1,1 milioane de contoare inteligente, DEER vizează: reducerea pierderilor în reţea şi optimizarea consumului propriu tehnologic; îmbunătăţirea eficienţei energetice, prin digitalizare şi automatizare; utilizarea datelor în timp real, pentru o operare mai sigură şi eficientă; asigurarea unei monitorizări avansate a reţelei şi intervenţii mai rapide în teren; integrarea prosumatorilor şi dezvoltarea unui ecosistem energetic modern.

„Digitalizarea nu mai este un obiectiv de viitor, ci o condiţie esenţială pentru a opera o infrastructură critică la standarde europene. Semnarea acestui contract pentru 1,1 milioane de contoare inteligente reprezintă o etapă majoră în implementarea strategiei noastre de modernizare şi în susţinerea tranziţiei energetice. Prin aceste investiţii, oferim celor peste 4 milioane de utilizatori din portofoliu un serviciu de distribuţie mai sigur, mai eficient şi mai transparent, construit pe tehnologie avansată şi pe date în timp real. DEER continuă să investească responsabil în infrastructura viitorului, consolidându-şi rolul de partener de încredere al comunităţilor pe care le deserveşte”, a afirmat directorul general, Mihaela Rodica Suciu.

Prin aceste proiecte, DEER îşi reafirmă angajamentul faţă de modernizarea reţelei, creşterea calităţii serviciului de distribuţie şi consolidarea infrastructurii critice în contextul transformărilor din sectorul energetic, precizează sursa citată.

Distribuţie Energie Electrică Romania (DEER), parte a Grupului Electrica, este cel mai important operator naţional de distribuţie a energiei electrice, care acoperă 18 judeţe, reprezentând 40,7% din teritoriul României (97.196 kmp). DEER oferă servicii pentru un portofoliu de 4 milioane de utilizatori, prin intermediul unei reţele de distribuţie a energiei electrice de peste 200.000 km.

Te-ar mai putea interesa și
Amenzi de peste un milion de euro pentru cinci firme care s-au înţeles pe piaţa echipamentelor de imagistică medicală. Efectul: izolarea teritoriului naţional în cadrul pieţei europene
Amenzi de peste un milion de euro pentru cinci firme care s-au înţeles pe piaţa echipamentelor de imagistică medicală. ...
Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile Esaote SpA (Italia), Esaote Europe BV (Olanda), DTL Medical SRL (România), Camed Medical Systems GmbH (Germania) și BMS Ultraschall (Germania) cu......
VIDEO – Fabrica din Otopeni, hub tehnologic global pentru Philip Morris International: produse „Made in Romania”, exportate pe cinci continente
VIDEO – Fabrica din Otopeni, hub tehnologic global pentru Philip Morris International: produse „Made in Romania”, ...
Țara noastră joacă un rol strategic în reindustrializarea Europei prin fabrica Philip Morris România din Otopeni. Cu ...
Ce spun patronii de la Concordia despre creșterea economică a României revizuită masiv în scădere de către Comisia Europeană. Propuneri și soluții
Ce spun patronii de la Concordia despre creșterea economică a României revizuită masiv în scădere de către Comisia ...
După ce Comisia Europeană a revizuit semnificativ perspectivele de creștere economică a României, confederația patronală ...
Ce spune Bolojan despre semnarea acordului SAFE
Ce spune Bolojan despre semnarea acordului SAFE
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat că, prin semnarea acordului SAFE dintre România şi Comisia Europeană, ţara ...