LEM’S creşte cu 10 procente la 9 luni

Reţeaua de magazine LEM’S a investit 2 milioane de lei în cel mai mare magazin al său din România, în Vulcan Value Center.
Economica.net - vin, 10 oct. 2014, 10:55
LEM'S creşte cu 10 procente la 9 luni

Lemet, unul dintre cei mai mari producători de mobilă la nivel naţional, a deschis al treilea magazin din acest an în Complexul Comercial – Vulcan Value Center din Bucureşti. Noul spațiu comercial LEM’S măsoară 2000 de mp, se întinde pe doua niveluri şi este cel mai mare magazin al rețelei. Investiția în acest spațiu comercial s-a ridicat la 2 milioane de lei.
 
„Acum, reţeaua LEM’S numără trei magazine proprii doar în Bucureşti: unul în Dristor, altul în Obor şi al treilea, nava amiral a reţelei, în Vulcan Value Center. Cele trei magazine se întind pe suprafeţe mai mari de 1000 mp, fapt ce ne oferă posibilitatea să expunem o mai mare varietate de mobilier. Reţeaua de magazine LEM’S acoperă în Bucureşti peste 4000 mp de showroom. Capitala deţine acum prima poziţie în topul vânzărilor reţelei LEM’S” declară Adrian Rizea, director comercial LEM’S.

De la începutul acestui an, LEM’S şi-a extins reţeaua cu alte două magazine de peste 1200 mp, situate în Oneşti şi Botoşani. Pentru deschiderea celor două magazine LEM’S s-au investit 2,5 milioane de lei.
 
„Este important să subliniem că toate magazinele de mobilă ale Lemet operează sub brandul LEM’S şi sunt amenajate la acelaşi standard de calitate în toate judeţele ţării. Dezvoltarea permanentă a gamelor de produse ne obligă să căutăm spații mai generoase pentru magazinele noi sau pentru relocare, în cazul celor vechi” declară Adrian Rizea.
 
Cu magazinul LEM’S din Vulcan, reţeaua LEM’S ajunge la o suprafaţă totală de retail la nivelul întregii ţări, de peste 66.000 mp.
 
Magazinele LEM’S au ajuns la 9 luni la afaceri de 162 milioane de lei

După nouă luni din 2014, afacerile reţelei de magazine LEM’S au ajuns la 162 de milioane de lei, depăşind cu 10 procente aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Anul acesta reţeaua de magazine LEM’S beneficiază din plin de investiţiile din 2012 şi 2013. Acum avem o reţea vastă, magazinele sunt mai generoase ca suprafaţă de expunere, iar gama de produse este mult mai variată. Avem pe de o parte produse şi programe aşezate pe verticală de la economic la premium plus și lux. Pe de altă parte ne-am extins pe orizontală, astfel încât fiecare dintre aceste paliere de preţ să ofere mai multe opţiuni” declară Adrian Rizea.

Compania Lemet a dezvoltat brandul de magazine LEM’S pentru desfacerea produselor sale. În prezent reţeaua LEM’S are cea mai mare acoperire la nivel naţional, peste 66.000 mp de retail

Te-ar mai putea interesa și
ING Bank România atinge pragul de 2 milioane de clienți
ING Bank România atinge pragul de 2 milioane de clienți
ING Bank România marchează un nou reper: 2 milioane de clienți activi, persoane fizice și juridice. Creșterea a fost construită organic, prin utilizare constantă și recomandări, într-un......
Grindeanu: Nu ştiu dacă până la 1 septembrie vom avea un Guvern
Grindeanu: Nu ştiu dacă până la 1 septembrie vom avea un Guvern
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat luni că îi este greu să spună dacă până la începutul sesiunii parlamentare, ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: UMB așterne asfalt la cel mai mare nod rutier, primul de tip turbion din România
VIDEO Autostrada Moldovei A7: UMB așterne asfalt la cel mai mare nod rutier, primul de tip turbion din România
Grupul UMB a început lucrările de așternere asfalt la nodul rutier de la sud de Pașcani, potrivit unor imagini apărute ...
Ungaria primeşte un bonus de la Mercedes. Gigantul german va dubla capacitatea de producţie a fabricii de la Kecskemet
Ungaria primeşte un bonus de la Mercedes. Gigantul german va dubla capacitatea de producţie a fabricii de la Kecskemet
Mercedes-Benz a investit un miliard de euro pentru a dubla capacitatea de producţie a fabricii sale de la Kecskemet (Ungaria), ...