Amazon reduce comisioanele percepute comercianților din Europa, pentru a răspunde concurenței făcute de platformele chinezești Shein și Temu

Gigantul american al vânzărilor online Amazon a decis să diminueze comisioanele percepute comercianţilor în Europa, în încercarea de a răspunde la concurenţa venită din partea unor platforme precum Shein şi Temu, care comercializează haine, articole de uz casnic şi gadgeturi la preţuri extrem de mici, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 02 dec. 2025, 20:03
Amazon reduce comisioanele percepute comercianților din Europa, pentru a răspunde concurenței făcute de platformele chinezești Shein și Temu

Mişcarea, despre care Amazon a informat marţi că este una dintre cele mai mari reduceri de comisioane de până acum, se concentrează în primul rând pe reducerea celor pentru vânzătorii de modă ieftină.

Potrivit gigantului american, începând cu 15 decembrie, comisioanele de recomandare pe care le percepe pentru haine şi accesorii vor fi reduse de la 7% până la 5% pentru articole de până la 15 euro (17,41 de dolari) sau 15 lire sterline (19,79 de dolari) şi de la 15% până la 10% pentru articole între 15 şi 20 de euro sau lire sterline.

Shein percepe vânzătorilor un comision de recomandare de 10% pentru site-urile sale din Uniunea Europeană şi de 12,24% pentru Marea Britanie, potrivit site-ului său web, cu zero comisioane de recomandare pentru vânzătorii noi în primele 30 de zile.

„Pe măsură ce continuăm să reducem costurile prin îmbunătăţiri operaţionale şi inovaţie, transferăm economii mai mari partenerilor noştri de vânzări”, a declarat Amazon.

Shein, care vinde blugi la doar 8,20 de euro, a preluat cote de piaţă de la comercianţii europeni de fast-fashion şi a provocat Amazon cu piaţa sa care vinde de toate, de la huse de pilotă la aspiratoare.

Amazon este platforma dominantă de comerţ electronic în Germania, Franţa şi alte ţări europene, pe o piaţă în care veniturile sunt aşteptate să urce cu 7%, ajungând la 900 de miliarde de euro în acest an, conform prognozelor asociaţiei Ecommerce Europe.

În plus, Amazon a informat că va reduce taxele de recomandare de la 1 februarie pentru produsele de casă de la 15% până la 8% pentru articolele de până la 20 de euro sau lire sterline, precum şi taxele pentru hainele dedicate animalelor de companie, alimente şi vitamine.

De asemenea, va reduce taxele de procesare a comenzilor pentru colete cu o medie de 0,32 euro sau 0,26 lire sterline în magazinele sale din Germania, Franţa, Italia, Spania şi Marea Britanie, începând cu 15 decembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Christian Tour, clarificări de ultimă oră pentru investitori: Ce sume are de recuperat de la AnimaWings și ce se întâmplă cu vacanțele
Christian Tour, clarificări de ultimă oră pentru investitori: Ce sume are de recuperat de la AnimaWings și ce se întâmplă ...
Agenția de turism Christian Tour a făcut în urmă cu câteva minute noi precizări despre relația comercială cu AnimaWings printr-un anunț la Bursa de la București. ...
Un nou război riscă să cuprindă Africa ortodoxă. UE este îngrijorată de escaladarea conflictului dintre Etiopia şi Eritreea
Un nou război riscă să cuprindă Africa ortodoxă. UE este îngrijorată de escaladarea conflictului dintre Etiopia şi ...
Uniunea Europeană s-a declarat luni "preocupată" de recrudescenţa violenţelor în Etiopia şi de escaladarea conflictului ...
Arabia Saudită – Rebelii houthi din Yemen anunţă că au lovit aeroportul din Riad şi o rafinărie Aramco
Arabia Saudită – Rebelii houthi din Yemen anunţă că au lovit aeroportul din Riad şi o rafinărie Aramco
Rebelii houthi din Yemen au afirmat luni că au atacat cu un "număr mare de rachete şi drone" două aeroporturi, inclusiv ...
Trump dă liber la motorină scutită de taxe pentru toţi americanii
Trump dă liber la motorină scutită de taxe pentru toţi americanii
Preşedintele american Donald Trump a semnat luni un decret care permite oricui să cumpere motorină scutită de taxe, rezervată ...