Airbus reduce ţinta de livrări pentru acest an

Grupul aeronautic european Airbus a anunţat miercuri că a revizuit în scădere obiectivul privind livrările de avioane comerciale în acest an la aproximativ 790 de unităţi, citând recenta problemă de calitate a furnizorilor panourilor de fuselaj, care a afectat fluxul de livrare pentru gama A320, transmit DPA şi Reuters.
AGERPRES - mie, 03 dec. 2025, 11:43
Airbus reduce ţinta de livrări pentru acest an

Până acum ţinta de livrări pentru 2025 era de 820 de avioane comerciale. A320 este cel mai bine vândut avion din lume, scrie Agerpres.

În pofida înrăutăţirii ţintei de livrări, directorul general Guillaume Faury a reafirmat obiectivele financiare ale Airbus din acest an, profitul înainte de dobânzi şi taxe (EBIT) urmând să se situeze la aproximativ şapte miliarde de euro.

Airbus a livrat 766 de aeronave comerciale în 2024 către 86 de clienţi din întreaga lume, menţinându-şi pentru al şaselea an poziţia de lider în industria de fabricare a avioanelor, în condiţiile în care rivalul Boeing se redresează lent dintr-o criză internă prelungită.

Conform Reuters, inginerii de la Airbus au anunţat că sunt probleme la panourile fuselajului unui număr mai mare de aeronave din familia A320, şi pregătesc inspectarea a sute de avioane pentru un defect care afectează livrările, după recenta modificare a softului, care a afectat aeronavele A320 ale mai multor companii aeriene, din Asia până în Europa şi Statele Unite.
Într-o prezentare către companiile aeriene văzută de Reuters se arată că numărul total de aeronave care trebuie inspectate pentru problemele de calitate recent descoperite la panourile metalice ale unor avioane este de 628, inclusiv 168 care sunt deja în funcţiune.

Cifra include de asemenea 245 de aeronave de pe liniile de asamblare, conform prezentării, iar surse din industrie susţin că aproximativ 100 erau programate să fie livrate anul acesta. Încă 215 sunt în stadiu iniţial de producţie.

Mai mult, unele panouri din spate şi alte părţi ale avionului au probleme similare legate de grosime, deşi nu sunt în funcţiune, se arată în prezentare.

„Confirmăm că există aeronave potenţial afectate de probleme de producţie şi de service”, a declarat un purtător de cuvânt al Airbus, fără a face alte comentarii. Datele sunt în evoluţie şi deciziile privind impactul asupra livrărilor Airbus din decembrie vor fi luate în următoarele zile, a afirmat directorul general Guillaume Faury pentru Reuters. El a confirmat că livrările au fost afectate şi în noiembrie.

„Evaluăm situaţia şi încercăm să înţelegem natura impactului asupra operaţiunilor noastre. Mai multe detalii vor fi date publicităţii în următoarele zile”, a declarat Faury.

Deşi sursele au estimat că inspecţiile ar putea dura câteva ore, reparaţiile vor dura probabil mai mult.

Problemele de calitate apar într-un moment în care Airbus îşi accelerează eforturile de a îndeplini obiectivele de livrări din 2025, după un nivel redus în noiembrie.

Surse din industrie au precizat pentru Reuters că Airbus a livrat 72 de aeronave în noiembrie, sub aşteptări, iar până acum în 2025 au fost livrate 657 avioane.

Te-ar mai putea interesa și
Miruţă, despre transportul feroviar: Faţă de ultimii 10 ani, situaţia este de două ori mai proastă
Miruţă, despre transportul feroviar: Faţă de ultimii 10 ani, situaţia este de două ori mai proastă
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a declarat joi, la Buzău, că situaţia transportului pe calea ferată este, în prezent, "de două ori mai proastă" faţă de ultimii 10 ani,......
Dezavantaj pentru prosumatori odată cu decontarea lunară din noua lege: injecția de energie în rețea vara pentru a fi extrasă iarna, pentru încălzire, nu mai e posibilă
Dezavantaj pentru prosumatori odată cu decontarea lunară din noua lege: injecția de energie în rețea vara pentru a fi ...
Decontarea lunară a energiei electrice livrată în rețea către prosumatori, prezentată ca un succes odată cu aplicarea ...
DNA – Directorul general al Autorităţii Rutiere Române, trimis în judecată pentru luare de mită
DNA – Directorul general al Autorităţii Rutiere Române, trimis în judecată pentru luare de mită
Cristian Anton, director general al Autorităţii Rutiere Române (ARR), a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei ...
UniCredit Bank România şi BEI au semnat un acord de finanţare de 100 de milioane de euro pentru IMM-uri
UniCredit Bank România şi BEI au semnat un acord de finanţare de 100 de milioane de euro pentru IMM-uri
UniCredit Bank România şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) au semnat un acord de finanţare în valoare de 100 de ...