Contract important pentru România. Trei tipuri de arme Beretta vor fi fabricate integral în ţara noastră

Producătorul italian de arme, Beretta, poartă negocieri pentru transfer complet de tehnologie în România, iar în acest sens a transmis oficial răspunsul la Cererea de Informaţii (RFI) lansată de Grupul de lucru SAFE condus de către şeful Cancelariei prim-ministrului României.
AGERPRES - mie, 03 dec. 2025, 13:11
Contract important pentru România. Trei tipuri de arme Beretta vor fi fabricate integral în ţara noastră

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, este vorba despre fabricarea integrală în România a următoarelor produse: puşca de asalt NARP 5,56, pistolul semiautomat APX 9×19 şi aruncătorul de grenade de 40mm.

În acelaşi timp, pentru puştile cu lunetă 7,62 şi pentru mitralierele uşoare 5,56 şi 7,62, Beretta oferă producţie locală parţială. De asemenea, compania îşi exprimă disponibilitatea de a purta negocieri ulterioare pentru transfer complet de tehnologie şi pentru mitraliera compactă (submachine gun) 9×19, scrie Agerpres.

„Fabbrica d’Armi Pietro Beretta S.p.A. a transmis oficial răspunsul la Cererea de Informaţii (RFI) lansată de Grupul de lucru SAFE condus de şeful Cancelariei Prim-Ministrului României. Documentul propune un model strategic şi cuprinzător de consolidare a capacităţilor industriale româneşti din domeniul apărării, contribuind totodată la rezilienţa ecosistemului european de apărare. Propunerea Beretta integrează producţie avansată, transfer de tehnologie şi implementare industrială pe teritoriul României, respectând în acelaşi timp cerinţele de conformitate ale Uniunii Europene şi principiile programelor de achiziţii coordonate în domeniul apărării. Compania pune la dispoziţie un portofoliu extins de soluţii de ultimă generaţie, concepute pentru a răspunde atât cerinţelor strategice ale României, cât şi celor mai înalte standarde internaţionale. Prin acest demers, Beretta propune o integrare solidă a României în Baza Industrială Europeană de Apărare, urmărind creşterea sustenabilă a capacităţilor locale fără a afecta autonomia naţională de producţie. Modelul industrial avansat propus este în linie cu obiectivele UE privind competitivitatea, sustenabilitatea şi coordonarea strategică în domeniul apărării”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii producătorului menţionează, totodată, că elementul central al propunerii este un program complet de transfer de tehnologie, conceput pentru a sprijini integrarea proceselor de fabricaţie în România.

„Iniţiativa strategică vizează consolidarea industriale locale şi a capacităţilor tehnice, sporirea independenţei operaţionale în producţia din domeniul apărării, stimularea colaborării cu partenerii industriali autohtoni şi sprijinirea obiectivelor de securitate naţională ale României prin investiţii pe termen lung. Beretta este pregătită să avanseze în dialogul cu autorităţile române pentru definirea detaliată a nivelului de localizare, stabilirea calendarului de implementare şi finalizarea Planului de Participare Industrială şi Transfer Tehnologic, în deplină concordanţă cu strategia naţională de apărare şi cu obiectivele programului SAFE”, notează sursa citată.

Beretta (Fabbrica d’Armi Pietro Beretta S.p.A.) este cel mai vechi producător de arme din lume şi membru-fondator al alianţei Beretta Defense Technologies (BDT), grup de companii din cadrul Beretta Holding, dedicat sprijinirii forţelor armate şi structurilor de aplicare a legii.

BDT este un lider european în segmentele sale industriale şi include companii de referinţă, precum: Beretta (Italia), Sako (Finlanda), RWS (Germania), Norma (Suedia) şi SwissP (Elveţia).

Te-ar mai putea interesa și
Bruxelles-ul propune mai multe dispozitive de siguranță pentru extinderea Uniunii Europene, pentru a calma temerile statelor membre precum Franța
Bruxelles-ul propune mai multe dispozitive de siguranță pentru extinderea Uniunii Europene, pentru a calma temerile statelor ...
Comisia Europeană a propus marţi câteva dispozitive de siguranţă care vizează calmarea îngrijorărilor Celor 27, şi în special ale Franţei, legate de aderarea unor noi ţări la blocul......
Comisia Europeană plănuiește să amâne cu un an intrarea în vigoare a normelor privind emisiile de metan
Comisia Europeană plănuiește să amâne cu un an intrarea în vigoare a normelor privind emisiile de metan
Uniunea Europeană intenţionează să amâne cu un an, dar nu mai mult, aplicarea normelor privind emisiile de metan pentru ...
Guvernul finlandez cere Google să suspende construcția de centre de date noi, din motive de mediu
Guvernul finlandez cere Google să suspende construcția de centre de date noi, din motive de mediu
O agenţie guvernamentală din Finlanda a cerut marţi companiei Google să suspende construcţia de noi centre de date în ...
Parlamentul European nu va vota un buget multianual al UE care ar putea conține tăieri periculoase pentru România, dă asigurări Siegfried Mureșan
Parlamentul European nu va vota un buget multianual al UE care ar putea conține tăieri periculoase pentru România, dă ...
Parlamentul European (PE) nu va vota un buget al Uniunii Europene pentru 2028-2034 care ar propune tăieri periculoase pentru ...