Ce spun patronii despre impozitarea muncii – studiu Deloitte realizat pentru Federaţia Concordia

Sistemul actual de impozitare a muncii prezintă vulnerabilităţi structurale semnificative, iar transformările economice majore au un impact profund asupra pieţei forţei de muncă, potrivit unui studiu realizat de Deloitte pentru Confederaţia Patronală Concordia.
AGERPRES - mie, 03 dec. 2025, 14:34
Ce spun patronii despre impozitarea muncii - studiu Deloitte realizat pentru Federaţia Concordia

Studiul „Impozitarea muncii în România” evaluează provocările economice, demografice şi administrative care influenţează fiscalitatea muncii şi identifică direcţii concrete de modernizare a sistemului într-un mod echilibrat şi sustenabil, menţionează sursa citată.

Conform datelor analizate de Deloitte, România a înregistrat în 2024 un deficit bugetar de 9,3% din PIB, unul dintre cele mai mari din UE, iar rata de ocupare (20-54 ani) este 69,5%, semnificativ sub media UE de 75,8%, scrie Agerpres.

„Aproximativ 20% din populaţia rezidentă a României se află în străinătate, ceea ce reduce baza de contribuabili”, menţionează cercetarea.

Reprezentanţii Concordia atrag atenţia că România are una dintre cele mai mari poveri fiscale efective pentru angajaţi din regiune, de 41,5%, în ciuda cotei unice.

„Nivelul competenţelor digitale rămâne foarte scăzut: doar 27,7% dintre români au competenţe digitale de bază (media UE: 55%) – afectând şi capacitatea de colectare fiscală. Aceste realităţi structurale, coroborate cu digitalizarea lentă a administraţiei fiscale şi cu disparităţile mari între regimurile de taxare aplicate diferitelor tipuri de venit, creează un sistem puţin competitiv, greu de administrat şi insuficient adaptat transformărilor economice (tranziţia verde, îmbătrânirea populaţiei, migraţia masivă)”, se mai precizează în document.

În concluzie, autorii studiului susţin că România are nevoie de „o reformă pragmatică, nu de schimbări bruşte de taxe şi de o arhitectură fiscală coerentă, stabilă şi echitabilă – fără creşteri de taxe pe muncă, care ar afecta ocuparea, competitivitatea şi piaţa muncii, deja vulnerabile în faţa şocurilor externe actuale.”

Confederaţia Patronală Concordia reprezintă 20 dintre cele mai importante sectoare ale economiei româneşti şi este un partener de dialog social, reprezentativ la nivel naţional. Cu o contribuţie de 30% din în PIB şi peste 450.000 de angajaţi în 3.900 de firme mari şi mici, cu capital românesc şi străin, Confederaţia Patronală Concordia este singura organizaţie din România membră BusinessEurope, Organizaţia Internaţională a Angajatorilor (IOE) şi Business at OECD (BIAC).

Te-ar mai putea interesa și
Şansele României să devină o super-putere energetică – Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor la gaze, reluarea programului „gas release” şi  gazele din Marea Neagră
Şansele României să devină o super-putere energetică – Ce spune şeful BRM despre reliberalizarea preţurilor ...
Reliberalizarea pieţei de gaze, reluarea programului de tipul ''gas release'' şi extragerea gazelor din Marea Neagră ar putea fi şansa Românie de a deveni o piaţă reprezentativă, acel hub......
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Toate cardurile Mastercard nou-emise în Europa vor permite efectuarea plăţilor offline începând din februarie 2027, ...
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad, subsidiară a grupului elvețian VAT Group, care produce componente și produse destinate ...
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
GapMinder, fond de venture capital axat pe startup-uri de tehnologie din România și Europa de Est, conduce o investiție ...