Cele 27 de state UE au respins propunerea Comisiei Europene ca mașinile mai vechi de zece ani să treacă prin inspecții tehnice anuale

Miniştrii europeni ai Transporturilor au respins joi propunerea Comisiei Europene de a face obligatorii inspecţiile tehnice anuale pentru maşinile şi autoutilitarele mai vechi de 10 ani, informează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 04 dec. 2025, 17:33
Cele 27 de state UE au respins propunerea Comisiei Europene ca mașinile mai vechi de zece ani să treacă prin inspecții tehnice anuale

În prezent, aceste vehicule sunt supuse unor inspecţii obligatorii odată la doi ani în UE, iar unele ţări, precum Franţa şi Germania, impun aceiaşi regulă şi maşinilor cu o vechime de peste patru ani.

Pentru a consolida siguranţa rutieră şi a combate poluarea provocată de maşini, Bruxelles-ul a propus, în aprilie, trecerea la un sistem de control anual obligatoriu, ca parte a unei revizuiri a reglementărilor care datează din 2014.

Cu toate acestea, miniştrii Transporturilor din ţările membre, reuniţi la Bruxelles, s-au opus acestei măsuri, pledând pentru menţinerea sistemului actual (inspecţii la fiecare doi ani), în special pentru a evita „impunerea unor costuri suplimentare proprietarilor de vehicule”, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului UE.

În schimb, miniştri au aprobat, parţial, alte propuneri ale Comisiei Europene, cum ar fi implementarea unor noi metode de monitorizare a emisiilor de oxizi de azot şi particule în suspensie, precum şi măsuri împotriva manipulării kilometrajului. Aceste decizii nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic. Acestea necesită aprobarea Parlamentului European, care nu şi-a adoptat încă poziţia cu privire la propunerile Comisiei.

În cazul unui dezacord între cele 27 de state membre şi deputaţii europeni, aceştia vor trebui să negocieze pentru a găsi un compromis.

Potrivit Executivului european, aproximativ 19.800 de persoane au fost ucise în accidente rutiere pe întreg continentul anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureştiul, printre capitalele europene cu cele mai mari creşteri ale preţurilor la transportul public (organizaţie)
Bucureştiul, printre capitalele europene cu cele mai mari creşteri ale preţurilor la transportul public (organizaţie)
Preţurile biletelor pentru mijloacele de transport în comun au crescut semnificativ în 14 capitale europene în ultimii trei ani, conform unui nou raport realizat de Greenpeace Europa Centrală......
CSM admite cererea de apărare a independeței prefesionale pentru judecătorii ICCJ care soluționează cazul privind plata unor drepturi salariale restante către magsitrați
CSM admite cererea de apărare a independeței prefesionale pentru judecătorii ICCJ care soluționează cazul privind plata ...
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a admis, joi, cererea de apărare a independenţei profesionale ...
Grindeanu, dezamăgit de nominalizarea lui Siegfried Mureşan. „Este greu de înţeles ce argumente a avut şeful statului pentru a alege pe cineva ca Siegfried Vasile Mureşan”
Grindeanu, dezamăgit de nominalizarea lui Siegfried Mureşan. „Este greu de înţeles ce argumente a avut şeful statului ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, anunţă că a luat act cu "surprindere şi dezamăgire" de propunerea preşedintelui ...
Clienții MediHelp accesează servicii medicale în România și în centre medicale importante din Europa
Clienții MediHelp accesează servicii medicale în România și în centre medicale importante din Europa
Accesul la servicii medicale dincolo de granițele țării devine o componentă tot mai importantă a protecției medicale. ...