Ce spune Bolojan despre legea pentru pensiile magistraţilor

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că Guvernul a respectat aspectele procedurale care ţin de proiectul privind reforma pensiilor magistraţilor.
AGERPRES - vin, 05 dec. 2025, 16:45
Ce spune Bolojan despre legea pentru pensiile magistraţilor

Totodată, el şi-a exprimat speranţa ca, la nivelul CCR, să se constate că măsurile propuse sunt corecte din punct de vedere social şi etic, dar sunt şi constituţionale, scrie Agerpres.

„În ce priveşte decizia Înaltei Curţi de a contesta proiectul, e decizia Înaltei Curţi… Eu sper că acest proiect, aşa cum am spus şi data trecută, respectă prevederile constituţionale şi, dacă data trecută, cu un vot de cinci la patru, în CCR s-a considerat că perioada de aşteptare de zece zile nu a fost suficientă, acum şi prin concursul CSM am respectat acest aspect care ţine de avizare, chiar dacă avizul a fost negativ. Dar aceste aspecte de neconstituţionalitate pe probleme de proceduri, astăzi, nu se mai pune… Sper să se ajungă pe fond şi să se constate că măsurile propuse de Guvern nu doar sunt corecte din toate punctele de vedere – social, al unei echităţi, al unui sistem de pensii sustenabil -, dar sunt şi constituţionale”, a precizat Bolojan, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

El a menţionat că soliditatea coaliţiei „va fi testată” în momentul în care se va ajunge la un vot pe o moţiune de cenzură.

„Atunci vom vedea cât este de solidă coaliţia. Eu mă bazez, aşa cum am spus de fiecare dată, că avem cu toţii o responsabilitate şi că o stabilitate politică este un element de bază care ţine de ratingul României, de predictibilitate fiscală şi de capacitatea de a pune economia pe baze sănătoase, de anul viitor, în aşa fel încât să putem ieşi din această situaţie”, a precizat Bolojan.

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 10 decembrie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraţilor.

Judecătorii de la Instanţa supremă au decis vineri, cu unanimitate de voturi, să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu noul proiect privind reforma pensiilor magistraţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Delta Dunării nu mai închide iarna
Delta Dunării nu mai închide iarna
Fără aglomerația verii, dar cu resorturi deschise și pe frig — Delta devine o destinație pentru toate cele douăsprezece luni....
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Mai multe regiuni din Ucraina au fost afectate miercuri de atacuri cu rachete ruseşti, conform autorităţilor, inclusiv ...
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Un tanc petrolier şi un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul ...
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Gazoductul gigant din Alaska – Trump anunţă că Taiwanul cumpără 30% din producţia viitorului proiect
Preşedintele american Donald Trump a declarat în cursul unui miting electoral marţi seară că Taiwanul a acceptat să ...