Guvernul vrea să pună ordine pe piața cripto și dă o orodonanță prin care furnizorii de servicii de criptoactive sunt obligați să transmită informații către ANAF

Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanţă de urgenţă prin care este modificat Codul de procedură fiscală astfel încât furnizorii de servicii de criptoactive vor avea obligaţia sa transmită informaţii către ANAF, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 05 dec. 2025, 19:02
Guvernul vrea să pună ordine pe piața cripto și dă o orodonanță prin care furnizorii de servicii de criptoactive sunt obligați să transmită informații către ANAF

Prin această ordonanţă, România transpune în legislaţia naţională Directiva UE ( DAC8, nr. 2023/2226) care reglementează tranzacţiile cu criptoactive, informează un comunicat transmis de Executiv.

„Astfel, furnizorii de servirii de criptoactive din România vor avea obligaţia să transmită informaţii către ANAF, autorităţile fiscale putând astfel să identifice corect veniturile obţinute prin aceste tranzacţii. Adoptarea acestei măsuri asigură respectarea termenelor europene, reduce riscul de evaziune fiscală şi previne posibile obligaţii asumate de România. La nivel internaţional, standardele OCDE pentru schimbul automat de informaţii fiscale, incluzând Cadrul de Raportare privind Criptoactivele (CARF) şi modificările aduse Standardului Comun de Raportare (SCR), stabilesc proceduri unitare de raportare şi schimb de informaţii între jurisdicţii, asigurând o cooperare fiscală eficientă şi standardizată”, transmite sursa citată.

Neimplementarea directivei europene în termenul stabilit ar putea expune România la sancţiuni „semnificative” din partea Comisiei Europene, cu penalităţi zilnice de până la 105.264 euro şi o sumă forfetară minimă de 1,63 milioane euro, precizează Guvernul.

„După adoptarea ordonanţei de urgenţă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va demara măsuri pentru consolidarea capacităţii administrative: modernizarea infrastructurii IT, dezvoltarea formularelor de colectare a datelor şi implementarea procedurilor de control pentru respectarea obligaţiilor de raportare. Prin aceste măsuri, România se aliniază calendarului european de digitalizare şi standardizare fiscal, evitând riscul excluderii din mecanismul comun de raportare şi consolidând rolul său în cooperarea fiscală internaţională”, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
AAOPFR: Traficul fluvial de mărfuri este blocat în ambele sensuri la kilometrul 280 al Dunării. Autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației. 30 de nave și barje sunt imobilizate
AAOPFR: Traficul fluvial de mărfuri este blocat în ambele sensuri la kilometrul 280 al Dunării. Autoritățile nu au luat ...
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare şi nave autopropulsate, precum şi peste 100 de......
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană (UE) anunţă vineri că a retras Panama şi Vietnamul de pe lista europeană a paradisurilor fiscale, ...
Luca Niculescu: Joi intențione să depun programul de guvernare și lista de miniștri. Toate opțiunile sunt pe masă. Există situații complicate dacă nu facem rectificarea bugetară
Luca Niculescu: Joi intențione să depun programul de guvernare și lista de miniștri. Toate opțiunile sunt pe masă. ...
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că intenţionează să depună joi la Parlament programul de guvernare şi ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost unul modest, de peste 44 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost unul modest, de peste ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână, iar valoarea totală ...