Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza

Şeful diplomaţiei egiptene Badr Abdelatty s-a pronunţat sâmbătă pentru o desfăşurare rapidă în Fâşia Gaza a unei forţe internaţionale de stabilizare, prevăzută în planul american de pace susţinut de ONU, transmit AFP şi Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 06 dec. 2025, 17:05
Ministrul egiptean de Externe cere desfășurarea cât mai rapidă a unei forțe de menținere a păcii în Fâșia Gaza

”Trebuie să desfăşurăm această forţă cât mai curând posibil pe teren, întrucât o parte, adică Israelul, încalcă încetarea focului în fiecare zi”, a declarat Abdelatty într-o conferinţă de presă la Doha.

El a reafirmat, de asemenea, că postul frontalier Rafah, a cărui redeschidere este prevăzută de acordul de încetare a focului, nu va servi ”la deplasarea” civililor din enclava palestiniană, ci ”doar la transportul ajutorului umanitar şi medical”.

Demnitarul egiptean a mai spus forţa internaţională va ”utiliza toate mijloacele necesare” pentru a demilitariza Fâşia Gaza, a proteja civilii şi livrările de ajutor umanitar, a securiza frontierele enclavei palestiniene şi a sprijini noua forţă de poliţie palestiniană, potrivit proiectului de rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU, propus de Washington.

Sursa foto: X.com

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...