Donald Trump îi tentează pe japonezi cu deschiderea pieței americane pentru mașinile „Kei”

În stilul caracteristic, președintele Donald Trump pare gata să folosească mașinile ca monedă de schimb în relațiile comerciale SUA - Japonia. El se declară gata de a pune la dispoziția clienților americani „drăguțele” mașini „Kei” ale japonezilor.
Robert Stan - D, 07 dec. 2025, 19:53
Donald Trump îi tentează pe japonezi cu deschiderea pieței americane pentru mașinile „Kei”

Președintele american Donald Trump, aparent sedus de mașinile „Kei”, cu dimensiuni reduse, pe care le-a văzut în timpul recentei sale călătorii în Japonia, a deschis calea pentru ca acestea să fie fabricate și vândute în SUA.

„Sunt foarte mici, foarte drăguțe și m-am întrebat «Cum ar fi să le avem în această țară?»”, a declarat Trump reporterilor acreditați la la Casa Albă în timp ce prezenta planurile de relaxare a standardelor stricte de eficiență a consumului de combustibil din era Biden.

„Dar nu avem voie să le producem în această țară (n,n. – SUA) și cred că vom avea mare succes cu aceste mașini, așa că le vom aproba”, a spus el, adăugând că l-a autorizat pe secretarul Transporturilor, Sean Duffy, să permită producția.

Deși mașinile ultracompacte sunt foarte populare în Asia, în prezent ele nu îndeplinesc standardele federale pentru vehicule noi din SUA și, în consecință nu pot fi comercializate.

Trump nu a discutat nici despre siguranța pe care o pot oferi micile mașini japoneze pe bulevardele largi din orașele americane, nici cât de rezistente pot fi acestea în cazul unui eventual impact cu imperialele pickup-uri Hummer H1, Dodge RAM sau Ford F-450 și nici despre cât de dornici sunt clienții din SUA să utilizeze așa ceva. El s-a mulțumit să îi ordone secretarului de stat pentru transporturi, Sean Duffy, să aprobe comercializarea acestora în Statele Unite.

În context, secretarul Duffy a menționat că deja lucrează cu Administrația Națională pentru Siguranța Traficului Rutier (NHTSA) pentru a „curăța terenul” pentru producția internă de mini-mașini „Kei”.

„Vor circula pe autostrăzi? Probabil că nu”, a spus Duffy într-un interviu acordat CNBC, adăugând că vehiculele minuscule ar putea fi mai potrivite pentru mediul urban și menționând că sunt „mult mai accesibile decât celelalte opțiuni disponibile astăzi pe piață”.

Același Sean Duffy a declarat și că modificările regulilor vor permite Toyota Motor Corp. și altor producători de automobile să construiască și să vândă mini-autoturisme în SUA.

În schimb, Tatsuo Yoshida, analist auto senior la Bloomberg Intelligence, a explicat că lipsa mașinilor tip „Kei” de pe piața americană nu est legată, neapărat, de dimensiunile sau siguranța oferită de acestea, ci de rentabilitate.

„Motivul pentru care producătorii japonezi de automobile nu fabrică sau vând mașini «Kei» în SUA este fezabilitatea comercială.(…) „Prețurile și costurile nu se potrivesc”, a declarat Yoshida.

Aparentul interes al lui Trump pentru autoturismele «Kei» nu este altceva decât cel mai recent exemplu de utilizare a autoturismelor ca monedă de schimb geopolitică între SUA și Japonia, președintele american dorind, fără vreo justificare comercială sau solicitare a unui producător auto din SUA, ca vehiculele americane să fie disponibile pe piața din Japonia în număr cât mai mare. În schimb se arată dornic să permită vânzarea mașinilor japoneze cu dimensiuni foarte mici.

Ca și în cazul europenilor, în fața cărora Donald Trump a avut aceeași pretenție, problema vânzării mașinilor americane nu este legată atât de disponibilitatea acestora pe piață, ci de dorința clienților de a le cumpăra.

Mașinile „Kei”, care sunt adaptate pentru drumurile înguste și au un preț accesibil corespunzător cu dimensiunile lor, reprezintă aproximativ o treime din totalul vânzărilor de mașini noi din Japonia. Numele „Kei”, care înseamnă „ușor”, se referă la o categorie de vehicule cu avantaje fiscale, supuse unor limite stricte în ceea ce privește puterea și dimensiunile.

Te-ar mai putea interesa și
Un gigant american deschide o nouă fabrică în România
Un gigant american deschide o nouă fabrică în România
O nouă fabrică de componente electronice destinată sectorului energetic va fi deschisă în comuna Fărcaşa din județul Maramureș, anunţă Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş....
UE vrea să ridice interdicţia asupra unor cipuri din China pe care le-a interzis în urmă cu câteva săptămâni
UE vrea să ridice interdicţia asupra unor cipuri din China pe care le-a interzis în urmă cu câteva săptămâni
Comisia Europeană va propune ridicarea, temporară, a sancţiunilor impuse unui important furnizor chinez de semiconductori, ...
Profitul Nuclearelectrica a crescut cu 73%, până la 890 de milioane de lei, în primul trimestru. Producția de energie a fost mai mică, prețul a fost mai mare
Profitul Nuclearelectrica a crescut cu 73%, până la 890 de milioane de lei, în primul trimestru. Producția de energie ...
Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a raportat pentru primele trei luni ale anului vânzări ...
Profitul net al Grupului Banca Transilvania a crescut cu 30% în T 1 2026, până la 1,14 miliarde de lei
Profitul net al Grupului Banca Transilvania a crescut cu 30% în T 1 2026, până la 1,14 miliarde de lei
Profitul net al Grupului Băncii Transilvania este de 1,14 miliarde lei, cu 30,1% peste nivelul din aceeași perioadă a ...