OUG pentru reducerea emisiilor de metan din sectorul energetic ar putea fi adoptată până la sfârșitul anului – secretar de stat în Ministerul Energiei

Ordonanţa de Urgenţă pentru implementarea Regulamentului UE 2024/1787 privind reducerea emisiilor de metan în sectorul energetic (MER) ar putea fi adoptată până la sfârşitul acestui an, a declarat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Energiei Cristian Buşoi, la o dezbatere de specialitate.
AGERPRES - mar, 09 dec. 2025, 11:22
OUG pentru reducerea emisiilor de metan din sectorul energetic ar putea fi adoptată până la sfârșitul anului - secretar de stat în Ministerul Energiei

„Estimăm ca adoptarea ordonanţei de urgenţă să se facă până la sfârşitul lunii decembrie. Contează foarte mult şi dialogul cu celelalte ministere. Ministerul Energiei este pregătit. Vom avea o echipă dedicată pentru implementarea şi punerea în aplicare a acestui regulament. Dialogul va continua şi cu echipa de proiect de la ASE, cu organizaţiile nonguvernamentale, cu organizaţiile europene şi cu cele din România, din zona societăţii civile”, a spus secretarul de stat, scrie Agerpres.

El a precizat că ordonanţa de urgenţă se află în circuitul legislativ. Astfel, Ministerul Energiei este în discuţii avansate cu Ministerul Mediului, care a trimis unele observaţii importante la actul normativ, iar Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG) a transmis, în mod formal, câteva propuneri de modificare.

Buşoi a precizat că, pe parcursul verii acestui an, Ministerul Energiei a avut întâlniri cu reprezentanţi ai industriei de profil, ai mediului de afaceri, ai altor instituţii publice implicate şi ai societăţii civile, care au făcut propuneri „extrem de importante”, de care s-a ţinut cont la elaborarea ordonanţei de urgenţă.

„Sigur, Ministerul Mediului este extrem de important în acest demers, ca de altfel şi Ministerul Economiei şi Ministerul de Finanţe, pentru a construi şi a creiona o ordonanţă de urgenţă care să implementeze Regulamentul European”, a arătat Cristian Buşoi.

Potrivit acestuia, industria de profil din România este un partener al autorităţilor în demersul privind reducerea emisiilor de metan, dar „toate aceste eforturi, ca să fie realizabile, trebuie să nu aibă costuri administrative care să pună în pericol existenţa acestei industrii”.

Secretarul de stat a adăugat că România este o ţară specială din punct de vedere al reducerii emisiilor de metan, cu cele mai multe „obiective industriale care trebuie monitorizate, trebuie măsurate, ale căror emisii trebuie reduse”, în jur de 47.000 de sonde fiind inactive, închise sau abandonate.

„România face explorare încă din secolul al XIX-lea. Este astăzi producătorul numărul unu de gaze naturale în Uniunea Europeană şi, odată cu intrarea în funcţiune a proiectului Neptun Deep din Marea Neagră, în 2027, îşi va consolida puternic acest loc, pentru că vom dubla producţia internă de gaze naturale”, a menţionat Buşoi.

Conform acestuia, ţara noastră se află pe locul al treilea în Uniunea Europeană la producţia de petrol.

„Asta este foarte important, pentru că putem contribui activ la obiectivul de eliminare a importurilor din Rusia şi de reducere, în general, a dependenţei Uniunii Europene de importuri. (…) Şi avem şi responsabilităţi foarte mari. Ne vom achita de aceste responsabilităţi, dar trebuie să găsim echilibrul de a avea obiective care pot fi implementate, de a avea un timeline care să fie cu adevărat realizabil şi de a nu pune o povară care să însemne, până la urmă, punerea în pericol a unor investiţii viitoare ale companiilor din zona de petrol şi gaz din România, pentru că nici noi, nici Uniunea Europeană nu îşi doreşte acest lucru”, a subliniat secretarul de stat în Ministerul Energiei.

O masă rotundă este organizată, marţi, la Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti, în cadrul I-MER, un proiect european condus de Facultatea de Administrarea Afacerilor cu Predare în Limbi Străine (FABIZ) din cadrul ASE şi finanţat de Iniţiativa Europeană pentru Climă (EUKI).

Acesta sprijină România şi Cehia în aplicarea eficientă a noului Regulament al UE privind metanul, prin consolidarea capacităţii instituţionale, promovarea dialogului între guvern, mediul de afaceri şi societatea civilă şi promovarea soluţiilor practice pentru reducerea metanului în sectorul energetic.

Proiectul face parte din Iniţiativa Europeană pentru Climă (EUKI), a Ministerului Federal German pentru Mediu, Acţiune Climatică, Conservarea Naturii şi Siguranţă Nucleară (BMUKN).

Conform proiectului I-MER, în 2023, România era responsabilă pentru 20% din emisiile de metan din sectorul energetic ale UE, în baza datelor Agenţiei Europene de Mediu. De asemenea, România era responsabilă de 85% din metanul provenit din minele de cărbune abandonate din UE.

Specialiştii din cadrul I-MER susţin că România este deja în întârziere cu aplicarea prevederilor Regulamentului UE 2024/1787 privind reducerea emisiilor de metan în sectorul energetic. Astfel, „în lipsa desemnării oficiale a autorităţii competente şi a unui sistem clar de sancţiuni şi monitorizare, există riscul ca implementarea să rămână fragmentată”.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...