Anunţ important pentru profesori şi învăţători de la Ministerul Educaţiei

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a informat, miercuri, că nu există discuţii cu privire la creşterea normei didactice şi nici în legătură cu alte măsuri fiscal-bugetare în învăţământul preuniversitar.
AGERPRES - mie, 10 dec. 2025, 12:22
Anunţ important pentru profesori şi învăţători de la Ministerul Educaţiei

Precizarea ministerului vine în urma unor informaţii apărute în spaţiul public privind o eventuală creştere a normei didactice, scrie Agerpres.

„Ca urmare a informaţiilor eronate vehiculate recurent în spaţiul public privind o eventuală creştere a normei didactice, Ministerul Educaţiei şi Cercetării precizează faptul că nu există discuţii în această privinţă şi nici în legătură cu alte măsuri fiscal-bugetare în învăţământul preuniversitar. Aşa cum ministrul Daniel David a declarat în repetate rânduri, măsurile fiscal-bugetare cu impact în educaţie au fost luate, din acest moment sistemul având nevoie de stabilitate şi dezvoltare”, a transmis MEC.

Totodată, ministerul îndeamnă la urmărirea informaţiilor oficiale pe care le comunică şi să nu reacţioneze la „dezinformări” care pot afecta buna funcţionare a sistemului de învăţământ.

Te-ar mai putea interesa și
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, care a menţionat că ultimele luni au reprezentat o perioadă "foarte......
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...