UE devine principalul emitent de obligaţiuni verzi

Uniunea Europeană a devenit unul dintre cei mai mari emitenţi de obligaţiuni verzi din lume, potrivit ediţiei din 2025 a Raportului anual privind alocarea şi impactul obligaţiunilor verzi NextGenerationEU (NGEU), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
AGERPRES - mie, 10 dec. 2025, 15:55
UE devine principalul emitent de obligaţiuni verzi

Raportul arată că, până în prezent, au fost emise obligaţiuni verzi NextGenerationEU în valoare totală de 78,5 miliarde de euro, ceea ce va evita eliberarea a aproximativ 14 milioane de tone de CO2 pe an, scrie Agerpres.

„Se preconizează că cel puţin 37% din cheltuielile din planurile de redresare şi rezilienţă (PNRR) ale statelor membre vor fi utilizate pentru investiţii şi reforme durabile în domenii precum infrastructura verde şi energia din surse regenerabile”, subliniază CE în comunicat.

Obligaţiunile verzi NextGenerationEU reflectă angajamentul Comisiei de a sprijini investiţiile şi reformele verzi, permiţând în acelaşi timp investitorilor şi pieţelor să facă parte din soluţie. Obligaţiunile finanţează proiecte în întreaga Uniune Europeană, oferind sprijin în domenii precum energia curată şi eficientă, biodiversitatea şi transportul curat.

Punerea în aplicare integrală a proiectelor legate de climă în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (în valoare de 262,8 miliarde euro la 1 august 2025) are potenţialul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră ale UE cu 53,4 milioane de tone de CO2 pe an. Aceasta ar echivala cu 1,5% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din UE din 2022, a precizat Executivul comunitar.

Comisia va continua să raporteze cu privire la rezerva de cheltuieli care poate fi finanţată din fondurile colectate din obligaţiunile verzi NextGenerationEU prin intermediul tabloului său de bord online actualizat periodic şi al rapoartelor sale anuale.

Emisiunile de obligaţiuni verzi NextGenerationEU sunt susţinute de cadrul privind obligaţiunile verzi NGEU. Cadrul, adoptat în septembrie 2021, este aliniat la principiile privind obligaţiunile verzi ale Asociaţiei Internaţionale a Pieţei de Capital, asigurând alinierea la standardele pieţei privind utilizarea, gestionarea şi raportarea încasărilor.

Te-ar mai putea interesa și
Bucureștiul va avea un nou Compartiment de Primiri Urgențe pentru copii: peste 17.000 de părinți au strâns 543.500 de euro
Bucureștiul va avea un nou Compartiment de Primiri Urgențe pentru copii: peste 17.000 de părinți au strâns 543.500 de ...
Camera de gardă a spitalului Victor Gomoiu din București se va transforma în Compartiment Primiri Urgente: părinții comunității La Primul Bebe au strâns 543.500 de euro pentru transformarea......
Bogdan Badea, CEO Hidroelectrica: Avem pregătiți pentru investiții 1,5 miliarde de lei în bugetul pe acest an. În 2025 am avut 800 de milioane de lei
Bogdan Badea, CEO Hidroelectrica: Avem pregătiți pentru investiții 1,5 miliarde de lei în bugetul pe acest an. În 2025 ...
Hidroelectrica a încheiat anul trecut cu investiţii record de aproape 800 de milioane de lei, iar în bugetul care urmează ...
Luis de Guindos, vicepreședinte BCE: Actualul şoc al aprovizionării cu energie riscă să majoreze şi mai mult inflaţia şi să reducă creşterea economic
Luis de Guindos, vicepreședinte BCE: Actualul şoc al aprovizionării cu energie riscă să majoreze şi mai mult inflaţia ...
Războiul din Iran continuă să testeze rezilienţa afacerilor şi creditorilor din UE, majorarea preţurilor energiei ducând ...
Pepsi “made in România” merge la export. Fabrica din Ilfov trimite produsele în 8 țări
Pepsi “made in România” merge la export. Fabrica din Ilfov trimite produsele în 8 țări
Pepsi aniversează 60 de ani pe piața din România, ocazie cu care conducerea companiei a anunțat că fabrica din România ...