Primăria Sectorului 2 va co-finanța construirea noului stadion Dinamo

Primăria Sectorului 2 va cofinanţa construirea noii arene multifuncţionale Dinamo cu 125 de milioane de lei, ceea ce reprezintă 25% din valoarea lucrărilor de construcţie şi montaj, potrivit unui proiect care va fi supus aprobării Consiliului Local în şedinţa din 16 decembrie, a anunţat primarul Rareş Hopincă, potrivit Agerpres.
AGERPRES - J, 11 dec. 2025, 15:38
Primăria Sectorului 2 va co-finanța construirea noului stadion Dinamo

„Am supus spre aprobare Consiliului Local, şi şedinţa va avea loc marţi, pe 16 decembrie, cofinanţarea noii arene multifuncţionale Dinamo cu 25% din lucrările de construcţii şi montaj, conform devizului general deja atribuit prin licitaţie publică. Concret, Sectorul 2 al Municipiului Bucureşti va cofinanţa noua arenă Dinamo cu 125 de milioane de lei, aproximativ 25 de milioane de euro, ceea ce va permite emiterea ordinului de începere a lucrărilor de îndată. Sectorul 2 va vira, până la sfârşitul acestui an, către Compania Naţională de Investiţii (CNI), aproximativ 37 de milioane de lei, iar anul viitor încă 43, aproape 44 de milioane de lei. Asta înseamnă că îndeplinim toate condiţiile împreună cu Clubul Sportiv Dinamo şi cu CNI pentru a începe lucrările la începutul anului viitor”, a informat Rareş Hopincă, joi, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că Guvernul a solicitat o cofinanţare de 25% din partea beneficiarilor şi a condiţionat de aceasta începerea lucrărilor la stadionul Dinamo şi a spus că suma de 125 de milioane de lei este acoperită în mare parte de economiile pe care autoritatea locală le-a făcut în urma reorganizării administrative.

„Vom redeschide Parcul sportiv Dinamo pentru comunitate. Asta înseamnă un nou parc de aproximativ 20 de hectare în mijlocul oraşului, pe şoseaua Ştefan cel Mare, parc ce va avea funcţiune preponderent sportivă, dar nu numai. Vom construi o nouă pistă de alergare de aproximativ doi kilometri, vom amenaja zone destinate sportului de masă, vom amenaja zone de recreere, vom reface spaţiile verzi existente din interiorul bazei sportive Dinamo şi vom face noi zone de spaţii verzi şi de relaxare. (…) Ne dorim ca lucrările ce vizează reamenajarea întregului parc sportiv să se desfăşoare concomitent cu şantierul la noua arenă multifuncţională Dinamo”, a spus Rareş Hopincă.

El a subliniat că autoritatea locală îşi propune să deschidă Parcul sportiv Dinamo pentru comunitate, în primul rând pentru copii, pentru a practica sport de masă, iar în al doilea rând pentru locuitorii din cartier.

Potrivit lui Rareş Hopincă, Clubul sportiv Dinamo a fost de acord ca până la 30% din numărul biletelor la activităţile sportive organizate de acest club să fie oferite gratuit pentru copiii din reţeaua şcolară a Sectorului 2.

De asemenea, el a precizat că în fiecare vară, clubul sportiv Dinamo va organiza pentru copiii din Sectorul 2 un program gratuit de iniţiere în sport.

„Avem deja, conform datelor oficiale, peste 1.100 de copii din Sectorul 2 care fac sport la Dinamo. Ne dorim ca prin această colaborare în următorii ani să ajungem la cel puţin 5.000 de copii care să facă sport într-un mod organizat la Clubul Dinamo. Noi continuăm şi programele de finanţare, astfel încât copiii să poată face sport oriunde altundeva”, a adăugat primarul Hopincă.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect de sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de mare capacitate din......
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...