Ministrul grec de Finanțe Kyriakos Pierrakakis este noul președinte al Eurogrupului

Noul preşedinte al Eurogrupului este ministrul elen de Finanţe, Kyriakos Pierrakakis, a anunţat joi Roland Lescure, ministrul francez de Finanţe, transmite Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 11 dec. 2025, 21:40
Ministrul grec de Finanțe Kyriakos Pierrakakis este noul președinte al Eurogrupului

Postul a rămas vacant după demisia neaşteptată de luna trecută a ministrului irlandez de Finanţe, Paschal Donohoe, care va ocupa o poziţie importantă la Banca Mondială.

Doi candidaţi, ambii membri ai unor partide de dreapta – Kyriakos Pierrakakis (42 de ani), şi ministrul belgian de Finanţe, Vincent Van Peteghem (45 de ani) – au intrat în cursa pentru preşedinţia Eurogrupului, organismul care reuneşte miniştrii de Finanţe din zona euro.

Eurogrupul, creat în 1997, coordonează politicile economice şi bugetare ale celor 20 de ţări ale zonei euro, care în curând vor fi 21, în condiţiile în care Bulgaria se pregăteşte să adopte moneda unică la 1 ianuarie 2026. Preşedintele Eurogrupului este responsabil de pregătirea reuniunilor lunare ale miniştrilor de finanţe din zona euro şi reprezintă zona euro în diverse organizaţii internaţionale (FMI, Banca Mondială, miniştrii de finanţe din G7 etc.), ceea ce conferă poziţiei o statură internaţională.

În acelaşi timp, Eurogrupul a lansat oficial joi procesul de nominalizare pentru un alt post european râvnit: cel de vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE). De data aceasta, scopul este găsirea un succesor pentru spaniolul Luis de Guindos, al cărui mandat la instituţia cu sediul la Frankfurt se va încheia la sfârşitul lunii mai 2026.

Eurogrupul joacă un rol central în acest proces, deoarece va trebui să selecteze unul dintre candidaţii propuşi de ţările zonei euro la începutul anului 2026. Alegerea acestora va trebui apoi aprobată de liderii celor 27 de state membre, după consultarea Parlamentului European şi a Consiliului Guvernatorilor BCE.

Numirea unui succesor al lui Guindos este doar o încălzire înainte de expirarea în 2027 a mandatelor a trei dintre cei şase membri ai consiliului executiv al BCE, inclusiv cel al preşedintelui Christine Lagarde, ceea ce ar urma să stârnească interesul mai multor ţări.

Preşedinţia Eurogrupului este una dintre funcţiile europene cheie, alături de preşedinţiile Comisiei (deţinută de Ursula von der Leyen), Consiliului (Antonio Costa) şi Parlamentului (Roberta Metsola), dar şi de şefa diplomaţiei europene (Kaja Kallas) şi de preşedintele BCE (Christine Lagarde).

Eurogrupul a avut doar patru şefi de când poziţia a devenit permanentă, în urmă cu două decenii: Jean-Claude Juncker din Luxemburg (2005 – 2013), Jeroen Dijsselbloem din Ţările de Jos (2013 – 2018), Mario Centeno din Portugalia (2018 – 2020), apoi Paschal Donohoe din Irlanda până la începutul lunii noiembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Un gigant american deschide o nouă fabrică în România
Un gigant american deschide o nouă fabrică în România
O nouă fabrică de componente electronice destinată sectorului energetic va fi deschisă în comuna Fărcaşa din județul Maramureș, anunţă Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş....
UE vrea să ridice interdicţia asupra unor cipuri din China pe care le-a interzis în urmă cu câteva săptămâni
UE vrea să ridice interdicţia asupra unor cipuri din China pe care le-a interzis în urmă cu câteva săptămâni
Comisia Europeană va propune ridicarea, temporară, a sancţiunilor impuse unui important furnizor chinez de semiconductori, ...
Profitul Nuclearelectrica a crescut cu 73%, până la 890 de milioane de lei, în primul trimestru. Producția de energie a fost mai mică, prețul a fost mai mare
Profitul Nuclearelectrica a crescut cu 73%, până la 890 de milioane de lei, în primul trimestru. Producția de energie ...
Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a raportat pentru primele trei luni ale anului vânzări ...
Profitul net al Grupului Banca Transilvania a crescut cu 30% în T 1 2026, până la 1,14 miliarde de lei
Profitul net al Grupului Banca Transilvania a crescut cu 30% în T 1 2026, până la 1,14 miliarde de lei
Profitul net al Grupului Băncii Transilvania este de 1,14 miliarde lei, cu 30,1% peste nivelul din aceeași perioadă a ...