România are cea mai numeroasă populaţie de urşi din Europa, între 10.600 şi 12.700 de exemplare – Oana Buzoianu

România are cea mai numeroasă populaţie de urşi şi cea mai mare diversitate genetică a speciei de urs, a declarat, vineri, la Braşov, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, care a menţionat că, potrivit celui mai recent studiu care stabileşte inclusiv numărul exemplarelor de urs brun în România, ar exista între 10.600 şi 12.700 de exemplare.
AGERPRES - vin, 12 dec. 2025, 15:13
România are cea mai numeroasă populaţie de urşi din Europa, între 10.600 şi 12.700 de exemplare - Oana Buzoianu

Această estimare a fost stabilită prin proiectul „Implementarea Planului naţional de acţiune pentru conservarea populaţiei de urs brun din România”, finanţat din fonduri europene în valoare de peste 10 milioane de euro, scrie Agerpres.

Potrivit ministrului, datele acestui studiu care, pe lângă o estimare a populaţiei de urs, stabileşte şi o zonare a prezenţei acestor carnivore, de la zone de strictă protecţie la unele de risc pentru oameni, vor sta inclusiv la baza elaborării legii privind cotelor de extracţie de anul viitor.

„Acest studiu nu este un exerciţiu academic şi nici un instrument pentru decizii extreme. Este, în primul rând, un instrument de management responsabil, echilibrat, care ne permite să protejăm oamenii, să prevenim conflictele şi, în acelaşi timp, să conservăm o specie importantă pentru România. Datele obţinute ne ajută să înţelegem unde trebuie să prevenim, unde este nevoie de intervenţii punctuale şi unde conservarea strictă este esenţială. Conservarea biodiversităţii şi siguranţa cetăţenilor nu se exclud; ele pot şi trebuie să fie gestionate împreună, pe baza ştiinţei şi a transparenţei”, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu.

Proiectul a fost realizat într-un interval de trei ani, de 800 de specialişti, care au colectat aproximativ 24.000 de probe la nivel naţional.

Potrivit sursei citate, este „cel mai amplu studiu de acest tip desfăşurat vreodată la nivel mondial pentru această specie”.

În premieră, acest studiu realizează zonarea naţională a managementului populaţiei de urs brun, „un instrument esenţial pentru aplicarea unor măsuri diferenţiate”.

Zonarea împarte teritoriul în patru categorii distincte: zone cheie pentru conservare, zone de management al conflictelor (zone de risc), zone de management durabil şi zone marginale.

Clasificarea are la bază o analiză complexă, care integrează date genetice, distribuţia habitatelor, zonele agricole şi turistice, apelurile la 112 şi istoricul pagubelor produse de urşi.

Te-ar mai putea interesa și
Vaticanul va investi 100 de milioane de euro pentru a construi o centrală regenerabilă
Vaticanul va investi 100 de milioane de euro pentru a construi o centrală regenerabilă
Vaticanul va construi o centrală care va produce energie regenerabilă, un proiect în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, care peste doi ani ar putea alimenta cu energie Sfântul Scaun,......
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Muncitorii lui Umbrărescu asfaltează bretelele la racordul cu nodul rutier Bacău Sud
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Muncitorii lui Umbrărescu asfaltează bretelele la racordul cu nodul rutier Bacău Sud
Pasionații de infrastructură au postat imagini cu lucrările UMB în punctele critice ale celui mai "fierbinte" șantier ...
Probleme pe calea ferată? Electrificare CFR primea energie de la Cernavodă și nu recunoaște clauza de forță majoră
Probleme pe calea ferată? Electrificare CFR primea energie de la Cernavodă și nu recunoaște clauza de forță majoră
Electrificare CFR, firma de stat care asigură energia electrică pentru rețeaua feroviară a țării și are contract cu ...
TikTok va plăti 400 de milioane de dolari în SUA într-un acord privind confidenţialitatea copiilor
TikTok va plăti 400 de milioane de dolari în SUA într-un acord privind confidenţialitatea copiilor
Platforma de videoclipuri scurte TikTok a fost de acord să plătească 400 de milioane de dolari pentru a soluţiona acuzaţiile ...