Ce spune Romsilva despre reorganizarea regiei – Anunţ oficial

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a cerut, luni, ca reorganizarea regiei să fie bazată pe un studiu solid de impact, în contextul discuţiilor din spaţiul public privind iminenţa adoptării unei hotărâri referitoare la eficientizarea acesteia.
AGERPRES - lun, 15 dec. 2025, 14:05
Ce spune Romsilva despre reorganizarea regiei - Anunţ oficial

„O reorganizare realizată fără criterii clare şi fără studii serioase poate destabiliza o regie strategică a statului, cu consecinţe grave asupra administrării acestui patrimoniu valoros. În acest moment, nu există un studiu de impact, iar criteriile vehiculate în spaţiul public nu au un fundament solid şi, în forma prezentată, pot afecta activitatea de administrare a patrimoniului forestier al statului”, se arată într-un comunicat al regiei citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, Romsilva este o instituţie strategică a statului, care administrează 3,13 milioane hectare de păduri proprietatea publică a statului şi asigură servicii silvice pentru încă 1,1 milioane hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate, prin cele 41 de direcţii silvice şi 312 ocoale silvice. Romsilva administrează, de asemenea, 22 de parcuri naţionale şi naturale, 7 pepiniere centrale şi 580 de pepiniere cantonale, 27 de păstrăvării şi 3 fazanerii, 12 herghelii de stat şi 4 depozite de armăsari şi gestionează 241 fonduri cinegetice.

„În condiţiile în care Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva nu este finanţată de la bugetul de stat, instituţia a reuşit, în ultimii 35 de ani, să asigure un echilibru între cele trei funcţii ale pădurii – de mediu, economică şi socială şi, în acelaşi timp, să obţină profituri pentru stat, degrevând totodată bugetul public de cheltuielile necesare funcţionării hergheliilor de stat şi a parcurilor naţionale şi naturale”, se mai scrie în comunicat.

Romsilva administrează un patrimoniu de importanţă majoră, incluzând păduri valoroase şi unice la nivel european, certificate la nivel internaţional, o biodiversitate bogată, precum şi patrimoniul genetic al cailor de rasă din România. În acest context, orice reorganizare a Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva trebuie să ţină cont de caracterul strategic al instituţiei şi să se bazeze pe un studiu solid de impact, consideră instituţia.

Aceasta menţionează că, în ultimele luni, a transmis Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, instituţional, prin specialiştii săi, propuneri, observaţii, puncte de vedere şi amendamente la proiectele suspuse dezbaterii publice, menite a îmbunătăţi activitatea instituţiei.

„Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a demarat un amplu audit organizaţional, ale cărui rezultate sunt aşteptate în primul trimestru al anului 2026. Acest audit poate constitui o bază de fundamentare pentru o reorganizare şi eficientizare a instituţiei, pornind de la misiunea sa principală: administrarea sustenabilă a peste 4,2 milioane hectare fond forestier, prin asigurarea unui echilibru între funcţiile de mediu, economică şi socială”, se mai spune în comunicat.

Romsilva atrage atenţia că o „reorganizare făcută în grabă, fără un studiu solid de fundamentare şi fără criterii clare şi transparente, poate afecta grav administrarea unei resurse inestimabile”, cu efecte asupra aprovizionării cu lemn de foc pentru o parte semnificativă a populaţiei, asupra asigurării cu lemn pentru industrie şi alte sectoare vitale ale economiei, precum şi asupra programelor de regenerare a pădurilor şi a investiţiilor în fondul forestier. În acest context, o astfel de abordare poate genera vulnerabilităţi cu impact asupra siguranţei naţionale, subliniază Romsilva.

 

Te-ar mai putea interesa și
Speedwell livrează al treilea bloc din ansamblul The Ivy, o investiție de 27,3 milioane de euro
Speedwell livrează al treilea bloc din ansamblul The Ivy, o investiție de 27,3 milioane de euro
Dezvoltatorul imobiliar Speedwell predă către proprietari apartamentele din cea de-a treia clădire din ansamblul The Ivy, aflat în construcție în apropierea viitoarei stații de metrou Tokio. ...
STRABAG România demarează execuția Fazei II în proiectul rezidențial Amber Forest din Tunari, din care s-au vândut deja 84% din locuințe
STRABAG România demarează execuția Fazei II în proiectul rezidențial Amber Forest din Tunari, din care s-au vândut ...
Grupul european STRABAG, prin subsidiara sa locală, își consolidează poziția de jucător cheie în sectorul construcțiilor ...
OVES Enterprise prezintă prima rachetă de croazieră dezvoltată în România de o companie privată
OVES Enterprise prezintă prima rachetă de croazieră dezvoltată în România de o companie privată
OVES Enterprise, companie românească de dezvoltare de software din Cluj-Napoca, cu expertiză în crearea de soluții software ...
Fratele regelui Charles, fostul prinţ Andrew, a fost arestat – dosarele Epstein
Fratele regelui Charles, fostul prinţ Andrew, a fost arestat – dosarele Epstein
Poliţia britanică l-a arestat pe fratele mai mic al regelui Charles, Andrew Mountbatten-Windsor, sub suspiciunea de comportament ...