14% dintre tinerii din Uniunea Europeană abandonează educaţia – date Eurostat

Datele colectate în 2024 arată că 14,2% dintre persoanele cu vârsta între 15 şi 34 de ani din Uniunea Europeană au abandonat educaţia sau formarea profesională cel puţin o dată în timpul vieţii lor, potrivit informaţiilor publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
AGERPRES - lun, 15 dec. 2025, 15:50
14% dintre tinerii din Uniunea Europeană abandonează educaţia - date Eurostat

Cele mai ridicate rate ale abandonului şcolar s-au înregistrat în Ţările de Jos (32,2%), Danemarca (27,1%), Luxemburg (24,8%) şi Estonia (24,4%), iar cele mai scăzute în România (1,5%), Grecia (2,2%) şi Bulgaria (3,5%), scrie Agerpres.

La toate nivelurile de educaţie (scăzut, mediu şi ridicat), cel mai frecvent motiv pentru nefinalizarea unui program educativ a fost că nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor sau a fost prea dificil (42,6% din oamenii care au abandonat sistemul de şcolarizare). Urmează alte motive familiale sau personale (18,5%) şi preferinţa pentru muncă (13,8%). Doar 5,3% au menţionat motivele financiare ca principala cauză pentru care au abandonat educaţia sau formarea profesională.

Motivele legate de programul educativ variază în rândul nivelurilor de educaţie: ele sunt responsabile pentru 28,7% la nivelul scăzut de educaţie, 35,9% la cel mediu şi 50,2% la cel superior.

Totuşi, motivele legate de propria boală sau dizabilitate sunt mai frecvente la nivelul scăzut de educaţie (11,1%) decât la cel mediu (9,8%) sau superior (5,6%).

Similar, alte motive familiale sau personale sunt mai prezente la nivelul scăzut de educaţie (24,6%) decât la cel mediu (21,8%) şi superior (15%), precum şi la preferinţa pentru muncă: 17,7% la nivelul scăzut de educaţie, 15,7% la nivelul mediu şi 11,9% la nivel ridicat.

Abandonul din motive financiare este mai frecvent la nivelul ridicat de educaţie (5,7%) decât la nivelul mediu (4,8%).

Te-ar mai putea interesa și
Incendiu puternic în Portul Midia. O navă a luat foc – VIDEO
Incendiu puternic în Portul Midia. O navă a luat foc – VIDEO
Un incendiu puternic a izbucnit vineri dimineață la o navă aflată în Portul Midia, Constanţa. Pompierii spun că pupa navei ardea generalizat fără să existe victime printre cei care se aflau......
Producţia, exporturile şi importurile de îngheţată ale UE au crescut în 2025
Producţia, exporturile şi importurile de îngheţată ale UE au crescut în 2025
Uniunea Europeană a produs anul trecut o cantitate de 3,44 miliarde de litri de îngheţată, o creştere de 1,9% faţă ...
Franţa – Macron îl va primi pe prinţul moştenitor saudit duminică şi luni
Franţa – Macron îl va primi pe prinţul moştenitor saudit duminică şi luni
Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, va fi primit duminică şi luni de Emmanuel Macron "în cadrul ...
Strâmtoarea Ormuz – Doar șapte nave au trecut joi prin culoar. Petrolul s-a scumpit
Strâmtoarea Ormuz – Doar șapte nave au trecut joi prin culoar. Petrolul s-a scumpit
Traficul comercial prin Strâmtoarea Ormuz continuă să se mențină la niveluri extrem de scăzute, pe fondul tensiunilor ...