Bolivia – Culturile de coca au crescut cu 10% în 2024

Suprafaţa cultivată cu coca în Bolivia, al treilea cel mai mare producător de cocaină din lume, a crescut cu 10% între 2023 şi 2024, a raportat luni Biroul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), notează AFP.
AGERPRES - mar, 16 dec. 2025, 09:07
Bolivia - Culturile de coca au crescut cu 10% în 2024

Cu 34.000 de hectare cultivate în 2024, Bolivia se situează după Peru şi Columbia, potrivit agenţiei ONU.

Legea boliviană autorizează până la 22.000 de hectare cultivate cu coca în scopuri tradiţionale în comunităţile indigene, unde frunzele sunt mestecate sau folosite în infuzii, scrie Agerpres.

„Diferenţa dintre suprafaţa autorizată şi suprafaţa reală este de 12.000 de hectare”, a declarat într-o conferinţă de presă Monica Mendoza, reprezentanta UNODC în ţară.

Autorităţile şi experţii atribuie surplusul de cultivare traficului de droguri. Coca este într-adevăr materia primă pentru cocaină.

Ministrul bolivian de interne, Marco Antonio Oviedo, a declarat că aceste cifre demonstrează „permisivitatea care a existat în trecutul recent”, sub guvernele de stânga care au condus ţara între 2006 şi 2025.

„Vom (…) lucra neobosit pentru a încerca să reducem culturile de coca”, a promis acest ministru din guvernul de centru-dreapta al lui Rodrigo Paz, care a depus jurământul ca preşedinte la începutul lunii noiembrie.

Luna trecută, şeful luptei antidrog din ţară, Ernesto Justiniano, a anunţat revenirea, „foarte curând”, a Administraţiei americane pentru Controlul Drogurilor (DEA), expulzată din Bolivia în 2008.

De asemenea, el a considerat „exorbitante” cifrele estimate pentru producţia de cocaină din ţară. Justiniano a afirmat că doreşte să intensifice eradicarea culturilor ilegale de coca şi să întărească lupta împotriva traficului de droguri.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...