Percheziţii DNA la fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc şi la un om de afaceri. Dosarul investighează dare de mită şi complicitate la dare de mită

Procurorii anticorupţie efectuează, marţi, percheziţii în Bucureşti şi Ilfov într-un dosar în care se investighează infracţiuni comise în acest an.
AGERPRES - mar, 16 dec. 2025, 10:50
Percheziţii DNA la fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc şi la un om de afaceri. Dosarul investighează dare de mită şi complicitate la dare de mită

Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că descinderi au loc şi la fostul ministru al Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc, dar şi la un om de afaceri, fiind investigate infracţiuni de dare de mită şi complicitate la dare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis Agerpres, marţi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în două locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, la domiciliile unor persoane fizice.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în cursul anului 2025, a unor infracţiuni de corupţie, de către persoane fizice fără calitate specială”, se precizează în comunicat.

Procurorii DNA efectuează marţi percheziţii la fostul ministru al Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, dar şi la un om de afaceri, într-un dosar de dare de mită şi complicitate la dare de mită, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.

Conform surselor, valoarea mitei în acest dosar ar fi de 6% dintr-un contract cadru de 23 milioane de lei.

Cei doi vor fi aduşi cu mandat la sediul central al DNA pentru a fi audiaţi.

Răzvan Cuc a fost ministru al Transporturilor în perioada 4 ianuarie – 17 octombrie 2027.

Ce spun oficialii RAR

Registrul Auto Român (RAR) anunţă că va oferi informaţiile şi documentele necesare dacă organele de anchetă vor solicita informaţii în cadrul cercetării penale în care este vizat fostul ministru al Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc, însă, deocamdată, instituţia nu a fost înştiinţată că ar fi vizată.

„Referitor la informaţiile apărute în mass-media, cu privire la presupusele fapte de corupţie de care este acuzat un fost ministru al Transporturilor, Registrul Auto Român precizează că până la acest moment conducerea nu a fost înştiinţată că instituţia sau angajaţii săi ar fi vizaţi. Ca şi în alte situaţii similare, facem precizarea că, în eventualitatea în care organele de anchetă vor solicita informaţii, Registrul Auto Român este dispus să colaboreze şi să ofere informaţiile şi documentele necesare. Având în vedere că este o cercetare penală în curs, reprezentanţii RAR nu au acces la datele nedestinate publicului. Prin urmare, nu putem comenta informaţiile până la stabilirea unei eventuale decizii definitive a unei instanţe de judecată”, se arată într-o informare.

Te-ar mai putea interesa și
Grecia mută un sistem Patriot în Creta pentru a contracara un eventual atac iranian asupra echipamentelor americane
Grecia mută un sistem Patriot în Creta pentru a contracara un eventual atac iranian asupra echipamentelor americane
Grecia a mutat duminică o baterie antiaeriană Patriot în insula Creta, pentru a consolida acolo apărarea unei importante baze militare în faţa riscului unor eventuale atacurile iraniene asupra......
Scandalul Nord Stream – Zelenski susţine că Ucraina nu a participat la sabotajul asupra gazoductului
Scandalul Nord Stream – Zelenski susţine că Ucraina nu a participat la sabotajul asupra gazoductului
Ucraina nu a jucat niciun rol în sabotajul din anul 2022 asupra gazoductului Nord Stream, care transporta gaz rusesc către ...
Israel avertizează Hamas după lansarea unor zmeie din Gaza
Israel avertizează Hamas după lansarea unor zmeie din Gaza
Israelul a avertizat duminică mişcarea islamistă palestiniană Hamas că îşi va intensifica operaţiunile în Fâşia ...
Vehiculele electrice au trecut de 25% din piața europeană a mașinilor noi în iulie, un nou record
Vehiculele electrice au trecut de 25% din piața europeană a mașinilor noi în iulie, un nou record
Ponderea vehiculelor electrice cu baterie (BEV) în înmatriculările de autoturisme noi din Europa a depășit 25% în luna ...