Ce spune Nicușor Dan despre Rusia şi pacea în Ucraina

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, la Helsinki, înainte de a participa la Summitul UE de pe Flancul de Est, că este "pesimist" privind intenţia Rusiei de a încheia o pace în perioada următoare.
AGERPRES - mar, 16 dec. 2025, 12:24
Ce spune Nicușor Dan despre Rusia şi pacea în Ucraina

„Ce este important pentru noi este să oferim Ucrainei posibilităţile pentru a avea un spate în negocierile pe care le desfăşoară. Asta înseamnă posibilitatea financiară de a desfăşura războiul mai departe şi înseamnă garanţii de securitate pentru perioada imediată după război. Eu, personal, sunt destul de pesimist cu privire la intenţia Rusiei de a avea o pace în perioada imediat următoare, dar de partea noastră trebuie să fim pregătiţi să oferim Ucrainei toate mecanismele necesare pentru a negocia asta”, a spus şeful statului, scrie Agerpres.

El a amintit, referitor la reuniunea la care participă în Finlanda, că există atât în cadrul NATO, cât şi în cadrul Uniunii Europene mai multe programe pentru Flancul Estic şi „scopul acestei întâlniri este de a operaţionaliza între ţările din Flancul Estic aceste programe şi în special Programul european dedicat Flancului Estic”.

Mai mult, Nicuşor Dan a evidenţiat că în cadrul NATO şi corespondent în planuri aprobate de CSAT „există toate scenariile posibile, numai că ce e important pentru noi acum este, pe de o parte, să sprijinim Ucraina să păstreze linia frontului şi în tot acest timp, ani, care urmează, să ne înarmăm astfel încât să descurajăm orice potenţial de agresiune viitoare”.

Te-ar mai putea interesa și
Planul de 67 de milioane de euro pentru ca România să nu mai depindă de importuri: Megainvestiție la Antibiotice Iași pentru medicamente critice
Planul de 67 de milioane de euro pentru ca România să nu mai depindă de importuri: Megainvestiție la Antibiotice Iași ...
Antibiotice Iași, cel mai mare producător farmaceutic cu capital majoritar românesc, a securizat o finanțare de 67 de milioane de euro de la Banca Transilvania. Fondurile masive vor fi......
Gigantul polonez KGHM, cel mai mare producător de cupru din UE, vrea să se extindă în Europa şi Africa
Gigantul polonez KGHM, cel mai mare producător de cupru din UE, vrea să se extindă în Europa şi Africa
Grupul polonez KGHM Polska Miedz SA, cel mai mare producător de cupru din Uniunea Europeană, intenţionează să se extindă ...
Mario Iorgulescu, decizie definitivă. Condamnat la 8 ani şi 8 luni închisoare; se aplică şi pedeapsa pentru consum de alcool şi droguri la volan
Mario Iorgulescu, decizie definitivă. Condamnat la 8 ani şi 8 luni închisoare; se aplică şi pedeapsa pentru consum de ...
Curtea de Apel Bucureşti a decis joi, pentru a doua oară, ca Mario Iorgulescu să primească o pedeapsă definitivă de ...
Renașterea unui gigant ascuns: Hidroelectrica dă 188 de milioane de euro pentru a moderniza o veche centrală din Retezat
Renașterea unui gigant ascuns: Hidroelectrica dă 188 de milioane de euro pentru a moderniza o veche centrală din Retezat
S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. a semnat astăzi, 21 mai 2026, contractul de retehnologizare a Centralei Hidroelectrice Raul ...