Şeful Romsilva: Am reuşit menţinerea a 48.000 de hectare de pădure în proprietatea publică a statului, au fost litigii şi de 17 ani

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a reuşit, în 2025, să menţină aproximativ 48.000 de hectare de pădure administrate de regie în proprietatea publică a statului, în condiţiile în care existau litigii de peste 17 ani, a declarat, marţi, directorul general al Romsilva, Jean Vişan.
AGERPRES - mar, 16 dec. 2025, 20:13
Şeful Romsilva: Am reuşit menţinerea a 48.000 de hectare de pădure în proprietatea publică a statului, au fost litigii şi de 17 ani

„Este o bucurie pentru mine că am reuşit să menţinem aproximativ 48.000 de hectare de pădure în proprietatea publică a statului şi administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva. Am avut litigii care durau de 17 ani. La Buzău am reuşit să menţinem un fond forestier de aproximativ 4.500 de hectare la Ocolul Silvic Gura Ţeghii. O situaţie similară este şi la Bacău, unde vorbim de peste 43.000 de hectare aflate în continuare în proprietatea publică a statului şi administrate de Romsilva”, a precizat Vişan într-o conferinţă de presă.

Şeful Romsilva a afirmat că, în ultimii 5 ani, RNP – Romsilva a reuşit menţinerea în proprietatea publică a statului peste 244.000 de hectare de fond forestier.

„Vreau să le mulţumesc colegilor mei de la juridic, pentru că în ultimii cinci ani peste 244.000 de hectare de fond forestier au fost menţinute în proprietatea statului, adică pentru noi toţi şi îi sprijin în continuare pentru aceste demersuri”, a subliniat acesta.

Pe de altă parte, şeful Romsilva a spus că a remarcat o creştere a interesului pentru educaţia forestieră în rândul copiilor şi al unităţilor de învăţământ. „Tot mai multe unităţi de învăţământ, şcoli, grădiniţe, copii ne solicită acest manual de educaţie forestieră şi eu zic că este un lucru foarte bun ca să ne putem promova şi să participăm alături de ei la educarea cel puţin a copiilor în această zonă”, a adăugat directorul general al Romsilva.

Regia Naţională a Pădurilor administrează 4,2 milioane hectare de păduri, din care 3,13 milioane hectare sunt păduri proprietate publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, iar pentru 1 milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate asigură servicii silvice. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naturale, precum şi 12 herghelii de stat.

Toate pădurile proprietate publică a statului deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.

Te-ar mai putea interesa și
Americanii cer să fie susținuți de aliați, dar și de concurenți, în aplicarea presiunii economice „maximale” împotriva Iranului
Americanii cer să fie susținuți de aliați, dar și de concurenți, în aplicarea presiunii economice „maximale” ...
Washingtonul a adresat joi un avertisment ferm atât aliaţilor, cât şi adversarilor săi, afirmând că aceştia au tot interesul să susţină presiunea economică "maximală" aplicată de SUA......
Letonia anunţă că drona doborâtă pe 14 august era ucraineană şi fusese deviată dinspre Belarus
Letonia anunţă că drona doborâtă pe 14 august era ucraineană şi fusese deviată dinspre Belarus
Drona doborâtă de avioane NATO săptămâna trecută după ce intrase în spaţiul aerian al Letoniei era un model ucrainean, ...
FOTO Pasajul Basarab: Mâine se deschide circulația pe sensul Titulescu – Grozăvești
FOTO Pasajul Basarab: Mâine se deschide circulația pe sensul Titulescu – Grozăvești
Primăria Municipiului București (PMB) anunță joi seara că vineri va fi deschisă circulația pe sensul Bd. Titulescu ...
Insolvența STB: Instanţa a respins cererea deoarece lipseau numele salariaţilor – Ciucu
Insolvența STB: Instanţa a respins cererea deoarece lipseau numele salariaţilor – Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că Tribunalul a respins cererea de intrare în insolvenţă depusă ...