2026 aduce două noi situații de inactivitate fiscală pentru firme. Ce riscă firmele declarate inactive

ANAF va putea declara firmele ca fiind inactive în două noi situații, conform Legii 239/2025, respectiv Pachetul 2 fiscal. În plus, dacă în termen de un an administratorii acelor societăți nu le reactivează, Fiscul va cere dizolvarea, arată firmele de consultanță fiscală.
Gabriela Ţinteanu - mie, 17 dec. 2025, 09:22
2026 aduce două noi situații de inactivitate fiscală pentru firme. Ce riscă firmele declarate inactive

„Dacă până acum vorbeam despre 7 cazuri în care o firmă putea să devină inactivă fiscal, din 2026 vor fi 9 astfel de situații. Cele două apărute se referă la faptul că societatea nu deține un cont de plăți în România (ori la una dintre unitățile Trezoreriei), respectiv nu au fost depuse situațiile financiare anuale în termen de 5 luni de la împlinirea termenului legal pentru depunerea acestora”, a declarat Anamaria Chiru, Tax Partner în cadrul Dobrinescu Dobrev SCA.

În acest moment, contribuabilul este declarat inactiv și îi sunt aplicabile prevederile din Codul fiscal privind efectele inactivității dacă se află în una dintre următoarele situații:

  1. Nu-și îndeplinește, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege;
  2. Se sustrage controalelor efectuate de organul fiscal central prin declararea unor date de identificare a domiciliului fiscal care nu permit organului fiscal identificarea acestuia;
  3. Organul fiscal central constată că nu funcționează la domiciliul fiscal declarat;
  4. Inactivitatea temporară înscrisă la registrul comerțului;
  5. Durata de funcționare a societății este expirată;
  6. Societatea nu mai are organe statutare;
  7. Durata deținerii spațiului cu destinația de sediu social este expirată.

O altă noutate ține de faptul că perioada de inactivitate va fi de 1 an. Excepția o reprezintă contribuabilii care își înregistrează inactivitatea la Registrul Comerțului, unde durata maximă este de 3 ani dacă nu își reiau activitatea.

Ce riscă firmele inactive

Două dintre cele mai importante consecințe ale faptului că o firmă poate fi declarată inactivă sunt legate de faptul că nu se acordă dreptul de deducere a cheltuielilor și a TVA aferente achizițiilor efectuate și se anulează înregistrarea în scopuri de TVA.

Reactivarea ar trebui să se facă într-un an. În caz contrar, ANAF va cere dizolvarea acestora.

Cererea de dizolvare se va face atât în situația în care firma nu figurează cu obligații fiscale restante, cât și în situația în care figurează cu datorii, dacă nu este subiectul unor sesizări penale.

Pentru a fi reactivate, societățile vor trebui să-și îndeplinească obligațiile declarative și să nu aibă datorii la Stat.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
SUA au anunţat nouă serie de sancţiuni împotriva Cubei
SUA au anunţat nouă serie de sancţiuni împotriva Cubei
Statele Unite au anunţat joi o nouă serie de sancţiuni împotriva Cubei, vizând în special nouă entităţi, printre care Ministerul Construcţiilor, şi îşi menţin presiunea maximă asupra......
Legea salarizării bugetarilor, ultima variantă. Ce spune ministrul Pîslaru
Legea salarizării bugetarilor, ultima variantă. Ce spune ministrul Pîslaru
Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, afirmă, joi seară, că a urmărit trei principii esenţiale în elaborarea ...
Alegeri anticipate în Serbia, peste două luni
Alegeri anticipate în Serbia, peste două luni
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a anunţat joi că alegerile legislative anticipate ar urma să aibă loc în octombrie, ...
Cântăreţul Mario Fresh are afaceri cumulate de 853.000 lei la cele două firme cu profil muzical, sub nivelul din 2024. A treia firma a crescut masiv într-un an
Cântăreţul Mario Fresh are afaceri cumulate de 853.000 lei la cele două firme cu profil muzical, sub nivelul din 2024. ...
Cântăreţul Mario Gălăţanu (27 de ani), alias Mario Fresh, deţine integral două firme cu profil muzical (activităţi ...