Air France a ajuns la un acord cu piloţii privind dezvoltarea subsidiarei low-cost Transavia

Air France-KLM, al doilea transportator european, a ajuns la un acord cu sindicatele piloţilor privind dezvoltarea subsidiarei sale low-cost Transavia, motivul grevei de 14 zile declanşate în septembrie, transmite RFI.
Economica.net - vin, 17 oct. 2014, 11:31
Air France a ajuns la un acord cu piloţii privind dezvoltarea subsidiarei low-cost Transavia

Flota Transavia va fi extinsă dar sediul societăţii va rămâne în Franţa. După săptămâni de negocieri dificile, conducerea Air France şi principalul sindicat al piloţilor, SNPL, au acceptat ca flota Transavia să fie majorată cu până la 37 de avioane până în 2017. Limita maximă va fi de 40 de aeronave, faţă de 17 în prezent, conform sindicatului.

Deşi cererea greviştilor privind un contract unic pentru toţi piloţii companiei nu a fost acceptată, piloţii Air France care se vor muta de bunăvoie la Transavia îşi vor menţine actualele contracte. Piloţii Transavia zboară anual 700-800 de ore, mai mult faţă de media de 600 de ore la Air France, la zborurile pe distanţe medii, scrie Agerpres.

Greva de 14 zile declanşată în septembrie avea ca scop împiedicarea dezvoltării Transavia Europe, înregistrată în Portugalia, care ar fi dus la modificarea contractelor piloţilor.

Air France este în proces de reorganizare, urmând să renunţe la 2.800 de angajaţi, pentru a face faţă concurenţei companiilor low-cost, cum ar fi EasyJet şi Ryanair.

Pierderile provocate de grevă se ridică la aproximativ 500 de milioane de euro. Mii de zboruri Air France-KLM au fost anulate în perioada 15-28 septembrie în urma unei greve a piloţilor îngrijoraţi de planurile companiei de a dezvolta subsidiara low-cost Transavia France. Cifrele publicate de Air France-KLM arată că traficul companiei în luna septembrie a scăzut cu 16,3% în cazul pasagerilor, până la 5,7 milioane, şi cu 17,7% pentru cargo.

Înaintea grevei, Air France-KLM miza în acest an pe un profit operaţional brut cuprins între 2,2 şi 2,3 miliarde de euro. În prezent această prognoză a fost redusă până la 1,7-1,8 miliarde de euro. În aceste condiţii, conducerea companiei a recunoscut că obiectivul vizând revenirea Air France pe profit în acest an nu va fi atins.

Air France-KLM, companie la care statul francez deţine un pachet de acţiuni de aproximativ 16%, este al doilea mare transportator aerian după grupul german Lufthansa. În 2013 Air France-KLM a înregistrat o pierdere netă de 1,83 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Criza provocată de războiul din Iran ar putea duce la restructurarea companiilor aeriene europene cu probleme (analiză Reuters)
Criza provocată de războiul din Iran ar putea duce la restructurarea companiilor aeriene europene cu probleme (analiză ...
Pe măsură ce reluarea conflictului din Golf Persic duce la creşterea preţurilor petrolului, investitorii şi directorii de companii din domeniul aviaţiei spun că există din ce în ce mai multe......
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
Cristian Bușoi, secretar de stat la Ministerul Energiei, a explicat că propunerea nu viza aprobarea unei strategii sau ...
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja compromise. Companiile sunt expuse prin conturile angajaților
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja ...
Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. O analiză cyber_Folks pe aproape 500.000 ...
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările membre SEPA (41 de țări)
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările ...
CEC Bank își extinde serviciile de plăți digitale și lansează Încasările Instant în euro, prin care clienții persoane ...