Cărbunele refuză să moară. Un nou record pentru cererea mondială, în 2025 (date oficiale IEA)

Cererea mondială de cărbune ar urma înregistreze un nou record în 2025, în pofida tendinţelor regionale divergente în privinţa consumului, arată un raport publicat miercuri de Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite DPA.
AGERPRES - mie, 17 dec. 2025, 11:59
Cărbunele refuză să moară. Un nou record pentru cererea mondială, în 2025 (date oficiale IEA)

Utilizarea cărbunelui pe plan global ar urma să crească cu 0,5% anul acesta, la 8,85 miliarde tone, estimează agenţia cu sediul la Paris, scrie Agerpres.

În Statele Unite, unde cererea a scăzut în ultimii ani, consumul ar urma să crească cu aproximativ 8% în 2025, pe fondul preţurilor mai ridicate la gazele naturale şi al menţinerii în activitate mai mult timp a centralelor pe cărbune, aşa cum a decis administraţia Trump.

În Uniunea Europeană, cererea de cărbune în 2025 a scăzut mai puţin decât în 2023 şi în 2024, producţia mai redusă a parcurilor eoliene şi a centralelor hidroelectrice în primul semestru din acest an ducând la o mai mare dependenţă de electricitatea generată de centralele pe cărbune.

India, care în mod obişnuit contribuie la majorarea cererii globale, ar urma să genereze anul acesta mai puţină energie din cărbune. IEA apreciază că sezonul musonic timpuriu şi intens a redus cererea de electricitate şi a majorat producţia centralelor hidroelectrice.

IEA se aşteaptă ca în următorii ani folosirea cărbunelui pe plan global să stagneze, apoi să scadă până în 2030.

Cererea în China ar urma să se atenueze uşor până în 2030 pe fondul extinderii rapide a capacităţilor de energie regenerabilă. În contrast, India va înregistra probabil o majorare a consumului de cărbune în următorii ani , se arată în raport.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...