A început „era solară” în Marea Britanie. Record de ore de soare în 2025

Marea Britanie, cunoscută pentru climatul său umed şi mohorât, a înregistrat un record de ore de soare în 2025, au anunţat miercuri serviciile meteorologice, informează AFP.
AGERPRES - mie, 17 dec. 2025, 12:14
A început

Ţara a înregistrat în medie 1.622 de ore de soare până la 15 decembrie, depăşind recordul anterior stabilit în 2003, de 1.587 de ore, a precizat Met Office.

O primăvară cu un număr „excepţional” de ore de soare, urmată de o vară marcată de perioade îndelungate de cer fără nori, a contribuit la stabilirea acestui record, datorită „influenţei frecvente a unui anticiclon care a redus nebulozitatea”.

Graţie acestor perioade lungi de cer senin, Marea Britanie a avut în 2025 cea mai caldă vară înregistrată vreodată.

Met Office anunţase în septembrie că temperatura medie a verii a fost de 16,10 grade Celsius, depăşind precedentul record de 15,76 grade Celsius din 2018.

Cu toate acestea, „proiecţiile climatice actuale nu arată nicio dovadă concludentă (care să indice) o tendinţă viitoare a numărului de ore de soare legată de schimbările climatice”, au subliniat miercuri meteorologii de la Met Office.

Ei arată că Marea Britanie a devenit în general mai însorită din anii 1980, deşi cauza acestei tendinţe rămâne „incertă”.

„Acest lucru poate fi pus pe seama variabilităţii naturale, deşi reducerea aerosolilor ar putea fi un factor”, a estimat agenţia meteorologică.

Anul 2024 a fost cel mai mohorât din 1998.

Met Office a început să colecteze date despre orele de soare în 1910, iar date privind temperaturile, în 1884.

Te-ar mai putea interesa și
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Rebelii Houthi au ocupat toată coasta yemenită a Mării Roșii, anunță un oficial al Guvernului oficial din Yemen
Toată coasta Yemenului de la Marea Roşie se află acum sub controlul rebelilor Houthi susţinuţi de Iran, care au ocupat inclusiv ultimele insule strategice ale strâmtorii Bab el-Mandeb, a......
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate la plată
Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 – 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi de 34,35 de milioane de euro pentru beneficiarii programelor din Planul Naţional ...
FOTO Primele trenuri electrice cu baterii din Marea Britanie vor fi furnizate de Alstom și vor putea circula cu 180 km/oră
FOTO Primele trenuri electrice cu baterii din Marea Britanie vor fi furnizate de Alstom și vor putea circula cu 180 km/oră
Alstom și TransPennine Express semnează contracte în valoare de 1,2 miliarde de euro pentru primele trenuri electrice ...
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte critic cu investiția în reactoare mici de la Doicești
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte ...
Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că ...