Bolojan aruncă buzduganul la Constanța: Sunt probleme pe care trebuie să le rezolvăm

Premierul Ilie Bolojan, președinte al PNL, a ajuns vineri, la Constanța, pentru a discuta cu mai mulți reprezentanți ai filialei județene a liberalilor, în contextul demisiilor anunțate în ultimele zile de către Bogdan Huțucă și Florin Mitroi.
AGERPRES - vin, 19 dec. 2025, 19:11
Bolojan aruncă buzduganul  la Constanța: Sunt probleme pe care trebuie să le rezolvăm

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a fost întrebat, la intrarea în sediul județean al PNL, ce se întâmplă la nivelul filialei din Constanța.

‘Probleme administrative și politice pe care încercăm să le rezolvăm’, a răspuns Bolojan, fără a da alte detalii.

El a spus însă că face câteva declarații după ce se va termina ședința la care participă.

La întâlnire ia parte și primarul liberal Vergil Chițac.

Referitor la demisia președintelui Consiliului Județean Constanța, liberalul Florin Mitroi, Vergil Chițac a spus la intrarea în sediul PNL că el crede că sunt două chestiuni care l-au adus pe Mitroi într-o stare de emotivitate.

‘Florin Mitroi, începând cred că din mai 2024, de când s-a conturat și partidul a tras de el să participe la alegeri, până acum, a avut o presiune pe el atât administrativă, pentru că județul înseamnă altceva decât primăria din Valu lui Traian care era o jucărie pentru el. Lucrurile se mișcă mai greu în județ, sunt mai complexe, trebuie să aloci timp, nu se desfășoară repede și vine peste el și presiunea asta, hai să spun emoțională, legată de demisia lui Bogdan Huțucă și, din punctul meu de vedere, preluarea de către el a PNL Constanța. Astea două chestiuni l-au adus într-o situație de emotivitate’, a spus primarul Constanței.

Liderul PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, a anunțat zilele trecute că se retrage de la șefia filialei, iar ulterior și președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a transmis că demisionează din fruntea instituției administrative. Florin Mitroi a venit la conducerea Consiliului Județean Constanța, după alegerile din mai anul trecut, când a obținut aproape 38% dintre voturi, cu 10 procente mai mult decât următorul clasat. Anterior, el a fost timp de două decenii primar al comunei Valu lui Traian.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...