Sergiu Manea, BCR: Dacă singura noastră agendă este cum reducem deficitul bugetar, nu vom avansa. Este o agendă mică

Sergiu Manea, CEO-ul Băncii Comerciale Române (BCR), discută în emisiunea „Cu cifrele pe masă”, realizată de portalul de business intelligence Termene, despre provocările macroeconomice ale României, necesitatea reformelor structurale și a dezvoltării competitivității economice, cât și despre rolul sistemului bancar în susținerea acestor obiective.
Termene.ro - lun, 22 dec. 2025, 15:11
Sergiu Manea, BCR: Dacă singura noastră agendă este cum reducem deficitul bugetar, nu vom avansa. Este o agendă mică

„Dacă singura noastră agendă este cum reducem deficitul bugetar, nu vom avansa. Deficitul ăsta s-a întâmplat deja și era cumva inevitabil, uitându-ne la modul tradițional în care am administrat finanțele publice în raport cu creșterea, începând din 2015-2016”, a spus Sergiu Manea în emisiunea „Cu cifrele pe masă”.

Faptul că noi n-am avut spațiu fiscal de acomodare, nici aici și nici în anii următori, nu este numai din cauza faptului că am administrat prost o anumită situație, pentru că am administrat-o prost, nu avem ce să spunem, dar este și din cauza faptului că noi nu am avut niciun fel de rezervă, niciun fel de spațiu fiscal creat în perioada în care creșteam peste potențial, a mai spus Sergiu Manea în emisiunea „Cu cifrele pe masă”.

Citeşte integral interviul cu Sergiu Manea în Termene.ro. 

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...