Băncile europene de investiţii nu reuşesc să profite de turbulenţele create de taxele vamale americane – Reuters

Băncile de pe Wall Street şi-au consolidat anul acesta poziţia pe segmentul investiţiilor bancare în Europa, clienţii rămânând loiali, în pofida turbulenţelor de pe pieţele financiare globale şi a taxelor vamale impuse de preşedintele Donald Trump, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 23 dec. 2025, 09:16
Băncile europene de investiţii nu reuşesc să profite de turbulenţele create de taxele vamale americane - Reuters

Unii şefi de bănci se aşteptau ca firmele şi guvernele din UE să marginalizeze băncile americane de investiţii în favoarea creditorilor locali, când Trump a anunţat în 2 aprilie „Ziua eliberării” – impunerea taxelor vamale.

Şeful JPMorgan, Jamie Dixon, a declarat că banca a pierdut imediat după acest anunţ câţiva clienţi din afara SUA.

Dar în timp ce acţiunile băncilor europene au crescut pe parcursul acestui an, datorită veniturilor de pe urma ratelor mai ridicate ale dobânzilor, băncile de investiţii din regiune nu au reuşit să câştige teren faţă de rivalele de pe Wall Street, conform analizei datelor LSEG şi a interviurilor cu directorii. Pe unele segmente, cum ar fi ofertele de acţiuni şi fuziunile, ele chiar au cedat din cota de piaţă din Europa.

Băncile americane de investiţii deţin o cotă de piaţă de 37% din comisioanele bancare din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA), până acum în acest an. Ponderea nu s-a modificat semnificativ faţă de 2024 şi este aproape de nivelul de vârf de 40%.

Datele analizate de Reuters arată că băncile americane de investiţii au furat din cota de piaţă a creditorilor din Europa, inclusiv Deutsche Bank, Barclays şi Societe Generale, de la criza financiară globală din 2008. Sectorul bancar european a fost afectat de restructurări şi concedieri, iar cel din SUA s-a corectat rapid şi s-a extins. Ponderea creditorilor americani a urcat de la 31% în 2008 la nivelul actual de 37%.

Goldman Sachs a fost principala bancă de investiţii din Europa, Orientul Mijlociu Africa, cu o pondere de 6,8% din totalul comisioanelor disponibile, urmată de JPMorgan şi grupul francez BNP Paribas. Pe locurile patru şi cinci se află Citi şi Morgan Stanley. BNP şi Deutsche Bank au raportat uşoare creşteri, în timp ce Barclays şi HSBC au înregistrat scăderi.

Băncile americane pot să valorifice amploarea şi profitabilitatea pieţei lor interne pentru a câştiga pe plan mondial. Ele domină tranzacţiile costisitoare, în valoare de un miliard de dolari sau mai mult, în special pe segmentul tehnologiei, media şi telecomunicaţii, a apreciat Amrit Shahani, partener la compania de cercetare a pieţei BCG Expand.

Succesul băncilor americane în EMEA este mai pronunţat pe segmentul fuziunilor şi achiziţiilor (M&A), unde ele au obţinut comisioane de 2,4 miliarde de dolari până la finalul trimestrului trei, iar cota lor de piaţă a urcat cu 2,3% faţă de perioada similară din 2024, în timp ce cota de piaţă a băncilor europene a scăzut cu 2,3%, conform datelor BCG Expand.

Singura zonă în care s-au remarcat creditorii europeni a fost performanţa preţului acţiunilor, care reflectează parţial ce performanţe slabe au avut pe bursă băncile din Europa de la criza din 2008.

Te-ar mai putea interesa și
Și totuși, se poate: rafinăriile MOL din Ungaria și Slovacia au comandat țiței non-rusesc, din Arabia Saudită, Kazahstan, Norvegia și Libia, adus prin Croația, în condițiile în care petrolul rusesc nu mai curge pe conductă
Și totuși, se poate: rafinăriile MOL din Ungaria și Slovacia au comandat țiței non-rusesc, din Arabia Saudită, Kazahstan, ...
Compania petrolieră slovacă Slovnaft, controlată de MOL a comandat 7 petroliere cu țiței din Arabia Saudită, Kazahstan, Norvegia și Libia pentru livrare în portul croat Omišalj și transport......
Bani pentru cei care vor să cumpere locuinţe eficiente energetic. Ce dobânzi sunt la creditele oferite de Exim Banca Românească pentru noul program
Bani pentru cei care vor să cumpere locuinţe eficiente energetic. Ce dobânzi sunt la creditele oferite de Exim Banca Românească ...
Exim Banca Românească lansează o soluţie de finanţare ipotecară cu dobândă fixă de 4,99% în primii trei ani, ulterior ...
Sendvișuri gratuite pe zborurile interne, răspunsul AnimaWings la reducerea prețurilor TAROM
Sendvișuri gratuite pe zborurile interne, răspunsul AnimaWings la reducerea prețurilor TAROM
Compania aeriană AnimaWings a anunțat că toți pasagerii rutelor interne vor beneficia de un meniu rece inclus în prețul ...
15.000 de euro de la stat, pentru bucureşteni. Cum poţi lua banii dacă vrei să rezolvi probleme de mediu în cartierul tău (Programul „În zona ta”)
15.000 de euro de la stat, pentru bucureşteni. Cum poţi lua banii dacă vrei să rezolvi probleme de mediu în cartierul ...
Bucureştenii care vor să rezolve probleme de mediu în cartierul lor pot primi finanţare de până la 15.000 de euro pentru ...