Fabrica de lapte a lui Genică Boerică a intrat în insolvenţă. Mai valorează 150.000 de lei la Bursă

Compania Industrializarea Laptelui Drobeta Turnu Severin (INPN), controlată de controversatul om de afaceri Genică Boerică, a notificat intrarea în insolvenţă. Genică Boerică, recent condamnat la închisoare cu executare, deţine peste 79% din acţiunile INPN, potrivit datelor de la Bursa de Valori Bucureşti.
Adrian N. Ionescu - J, 23 oct. 2014, 21:01
Fabrica de lapte a lui Genică Boerică a intrat în insolvenţă. Mai valorează 150.000 de lei la Bursă

Datoriile şi condamnarea patronului companiei Industrializarea Laptelui Drobeta Tr Severin (INPN) au sufocat încrederea creditorilor acesteia, iar administratorul judiciar al companiei a notificat începerea procedurii generale de insolvenţă.

Compania aparţine în proporţie de peste 79% controversatului om de afaceri craiovean Genică Boerică, recent condamnat la închisoare cu executare.

Compania nu a reuşit să-şi finanţeze activitatea de producţie încă din anul trecut, când avea datorii de circa 1,4 milioane de lei, adică de aproape jumătate din venituri, potrivit datelor raportate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

„Societatea nu a putut relua fabricarea de produse lactate şi brânzeturi, deşi în urma lucrărilor de amenajare a spaţiilor de producţie şi depozitare s-a obţinut acceptul DSVSA (Direcţia sanitară) Mehedinţi, pentru reluarea activităţii de procesare a laptelui”, se spune în raportulINPN pe 2013.

Fabrica din Drobeta Turnu Severin a companiei are o capacitate de 250 hectolitri pe zi de lapte de consum, de 160 hl produse proaspete şi de câte trei tone de unt şi brânzeturi.

Societatea mai avea 31 de salariaţi acum aproape un an, când cifra de afaceri a ajuns la 3,1 milioane de lei, dar datoriile la 1,4 milioane. Acţiunile INPN sunt prezente pe piaţa Rasdaq a INPN, dar nu s-au tranzacţionat decât de 10 ori în ultimele 52 de săptămâni, la un preţ care o evaluează la doar 153.500 de lei.

Compania Industrializarea Laptelui Drobeta Tr Severin (INPN), controlată de controversatul om de afaceri Genică Boerică, a notificat intrarea în insolvenţă. Genică Boerică, recent condamnat la închisoare cu executare, deţine peste 79% din acţiunile INPN, potrivit datelor de la Bursa de Valori Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...