McDonald’s a inaugurat la Mediaș restaurantul cu numărul 114 din România

Premier Restaurants România, operatorul local al lanțului de restaurante McDonald’s, anunță deschiderea unei unități noi Drive-Thru în Mediaș, după o investiție de aproape 9 milioane de lei.
Economica.net - mar, 23 dec. 2025, 17:19
McDonald’s a inaugurat la Mediaș restaurantul cu numărul 114 din România

„Deschiderea restaurantului din Mediaș marchează încheierea unui an cu adevărat special pentru McDonald’s în România. 2025 a fost un an aniversar, în care am celebrat 30 de ani pe piața locală și am continuat să investim constant în dezvoltarea rețelei noastre. Am deschis restaurante noi, am accelerat adoptarea tehnologiilor moderne și am ridicat standardele experienței din restaurante, cu un obiectiv clar: să răspundem cât mai bine așteptărilor clienților noștri. Privim spre 2026 cu aceeași direcție clară: oamenii rămân în centrul a tot ceea ce facem, de la echipele și partenerii noștri, până la clienții care ne aleg în fiecare zi”, a declarat Valentin Truță, director general Premier Restaurants România.

Lobby-ul noului restaurant are o capacitate de 98 de locuri, iar terasa, cu o suprafață de aproximativ 145 mp, poate primi până la 72 de persoane.

Clienții pot alege să comande produsele în restaurant, pe terasă sau prin linia de Drive-Thru. De asemenea, restaurantul este disponibil în McDelivery și include o zonă McCafé.

Pentru un flux eficient de comandă și plată, unitatea este dotată cu tehnologii moderne, inclusiv șase kiosk-uri digitale de comandă, care permit personalizarea produselor și plata contactless. În plus, restaurantul dispune de o stație de încărcare pentru autoturisme electrice.

Utilizatorii aplicației McDonald’s pot beneficia de oferte și recompense exclusive. Prin scanarea codului QR la fiecare comandă, aceștia acumulează puncte de loialitate, iar funcția Mobile Order & Pay le permite să plaseze comenzile direct din aplicație, înainte de a ajunge la restaurant.

Restaurantul McDonald’s Mediaș Drive-Thru este deschis zilnic, de luni până duminică, între 07:00 și 24:00, iar linia de drive funcționează non-stop. De Sărbători, restaurantul va avea un program special, disponibil pe www.mcdonalds.ro.

Despre Premier Restaurants România

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 114 restaurante în 34 de orașe, dintre care 65 de restaurante cu McDrive și 73 de cafenele McCafé. Compania are o echipă de peste 7.000 de angajați.

 

Despre Premier Capital

Premier Capital este partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s® din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează peste 200 restaurante, care oferă servicii McDrive, McDelivery și McCafé, și are peste 12.000 de angajați. Peste 90 de milioane de clienți sunt serviți anual.

Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, cu sediul în Malta, prezent în țări din Europa și Africa de Nord în domenii precum industria alimentară și a ospitalității, retail, imobiliare, transport, inginerie și tehnologie. Cu o moștenire care datează încă din 1923, grupul deține parteneriate cu branduri internaționale, precum Apple, McDonald’s, Microsoft și Konecranes, susținând creșterea pe termen lung. Societatea are peste 13.000 de angajați.

Te-ar mai putea interesa și
Piața apartamentelor de 3 camere din Sibiu în 2026: cerere, chirii și cine caută spațiu
Piața apartamentelor de 3 camere din Sibiu în 2026: cerere, chirii și cine caută spațiu
Apartamentul de 3 camere a devenit, în 2026, una dintre cele mai disputate tipologii din Sibiu. Este spațiul preferat de familiile cu copii, care caută două băi, o bucătărie generoasă și,......
Rata şomajului în UE s-a menţinut stabilă în mai
Rata şomajului în UE s-a menţinut stabilă în mai
Rata şomajului în zona euro s-a situat la 6,2% în mai, similar cu nivelul din aprilie, în timp ce în Uniunea Europeană ...
Industria de apărare europeană poate face faţă atât ameninţării ruse, cât şi dezangajării SUA (expert)
Industria de apărare europeană poate face faţă atât ameninţării ruse, cât şi dezangajării SUA (expert)
Elita industriei de apărare se reuneşte marţi la Ankara, înaintea summitului NATO, într-un moment în care SUA cer europenilor ...
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a scăzut în primele cinci luni cu 5,5% – INS
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a scăzut în primele cinci luni cu 5,5% – INS
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut ...