Ultima oră. Avem lege pentru plata pensiilor a 8,3 milioane de români. Dan Armeanu, omul care a coordonat construcția actului: Moment istoric pentru sistemul de pensii private

Ajuns la peste 8,3 milioane de participanți cu contribuții obligatorii în valoare de 4,75% din salariul brut, cu active totale de peste 200 de miliarde de lei și cu zeci de mii de oameni care ajung să îndeplinească condițiile pentru a încasa pensia, sistemul de pensii administrate privat (Pilonul II) nu avea o lege de plată, deși există de peste 16 ani. Acum are. Ce spune despre această lege Dan Armeanu, vicepreședinte ASF și coordonatorul principal al construcției actului normativ, în rândurile de mai jos.
Ion Dobreanu - mar, 23 dec. 2025, 18:55
Ultima oră. Avem lege pentru plata pensiilor a 8,3 milioane de români. Dan Armeanu, omul care a coordonat construcția actului: Moment istoric pentru sistemul de pensii private

Parlamentul a adoptat astăzi, 23 decembrie, legea de plată a pensiilor private, după ce a exclus din actul normativ amendamentele respinse de Curtea Constituțională, în principal cel care spunea că bolnavii de cancer pot încasa integral pensia. De anul viitor, cei cărora li se naște dreptul la pensie, fie că vorbim despre oameni care au atins vârsta legală, despre persoane care din cauza unui handicap nu mai pot munci sau despre moștenitori ai titularilor care au decedat înainte de a încasa pensia, se vor putea încasa inițial maximum 30% din banii acumulați în conturi, restul sumei urmând să fie plătită în tranșe egale cu pensia socială minimă, pe o perioadă de maximum șapte ani.

Detalii despre noua lege AICI

În prezent, plata se poate face integral sau în tranșe eșalonate pe maximum 5 ani, la alegerea participantului sau a moștenitorului, conform unei norme ASF. Cei care au beneficiat până acum de pensia privată, circa 250.000 de oameni, au ales în proporție de peste 75% plata unică.

Daniel Armeanu, vicepreședinte ASF și coordonator principal al construcției legii de plată spune că apariția actului normativ este un moment istoric și explică, cu argumente, într-un text publicat de www.studiifinanciare.ro

„Adoptarea legii privind plata pensiilor private reprezintă un moment istoric pentru sistemul de pensii private din România și putem afirma că arhitectura completă a sistemului este astăzi consolidată printr-un mecanism de plată validat și robust, care conferă soliditate și predictibilitate pe termen lung.”, spune oficialul.

Conform acestuia, acest mecanism de plată a pensiilor nu doar protejează interesele participanților, ci asigură transformarea economiilor acumulate într-o pensie sigură și sustenabilă, contribuind la stabilitatea financiară și la dezvoltarea economiei naționale. Sistemul de pensii private devine astfel un pilon strategic, capabil să susțină creșterea economică și să ofere încredere într-un cadru reglementat conform celor mai bune practici internaționale.

Întreaga analiză a lui Armeanu poate fi urmărită AICI.  

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Nicuşor Dan va susţine o intervenţie în cadrul Consiliului pentru Pace al lui Trump
Preşedintele Nicuşor Dan va susţine o intervenţie în cadrul Consiliului pentru Pace al lui Trump
Preşedintele Nicuşor Dan va avea o intervenţie, joi, în cadrul reuniunii Consiliului pentru Pace de la Washington, informează Administraţia Prezidenţială. ...
Noul aur digital – Giganţii pariază pe Ethereum (analiză BITGET)
Noul aur digital – Giganţii pariază pe Ethereum (analiză BITGET)
Bitcoin a fost considerat mult timp "standardul de aur" al lumii cripto, însă, odată cu începerea anului 2026, se observă ...
Autostrada Unirii A8: UMB a finalizat studiul topografic pe cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
Autostrada Unirii A8: UMB a finalizat studiul topografic pe cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
Asocierea SA&PE Construct - Tehnostrade - Euro Asfalt - Spedition UMB a finalizat studiul topografic și continuă forajele ...
Schimbare la conducerea BCE? Ce spune Lagarde
Schimbare la conducerea BCE? Ce spune Lagarde
Christine Lagarde, preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), le-a transmis colegilor că rămâne concentrată asupra ...