MAE a transmis o atenționare de călătorie în Bulgaria. Circulația autovehiculelor de peste 12 tone, restricționată pe mai multe segmente de autostrăzi

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 24 decembrie 2025 - 4 ianuarie 2026, circulaţia autovehiculelor de peste 12 tone va fi restricţionată temporar pe întreaga lungime a autostrăzilor Trakia şi Struma, precum şi pe secţiunea Sofia - Dermant şi a autostrăzii Hemus.
AGERPRES - mie, 24 dec. 2025, 16:43
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Bulgaria. Circulația autovehiculelor de peste 12 tone, restricționată pe mai multe segmente de autostrăzi

Restricţia nu se aplică vehiculelor care efectuează transport public de pasageri, se arată într-un comunicat al MAE, transmis miercuri, relatează Agerpres.

În data de 30 decembrie 2025 circulaţia autovehiculelor grele care părăsesc Sofia va fi suspendată între orele 14:00 – 20:00.

Pe 4 ianuarie 2026, circulaţia autovehiculelor de peste 12 tone pe sensul de deplasare spre Sofia va fi suspendată între orele 12:00 – 20:00.

Conform sursei citate, pe autostrăzile Hemus şi Struma restricţiile de circulaţie nu se aplică autovehiculelor de peste 12 tone care transportă mărfuri periculoase (ADR), animale vii, produse alimentare perisabile, precum şi mărfuri cu temperatură controlată.

Pe autostrada Trakia, în secţiunea de la substaţia Ihtiman (km 34) până la substaţia Vakarel (km 23), pe sensul de deplasare spre Sofia, restricţiile de circulaţie nu se aplică autovehiculelor de peste 12 tone care transportă mărfuri periculoase (ADR).

În regiunea Blagoevgrad, în data de 24 decembrie, între orele 10:00 – 20:00, se introduce traficul reversibil pe secţiunea drumului I-1/ E-79 Sofia – Kulata, la intersecţia cu autostrada Struma şi intersecţia Simitli. În aceeaşi dată, vor fi asigurate două benzi pe sensul de deplasare spre Kulata şi o bandă pe sensul spre Sofia.

Cetăţenii români pot consulta informaţii suplimentare cu privire la:
*** sistemul de plată online a taxei de pod la Ruse – https://customs.bg/wps/portal/agency-en/media-center/news-details/05-07-24-toll-danube-bridge-eng

*** starea actuală a drumurilor – pe aplicaţia mobilă LIMA www.lima.api.bg, pe pagina de internet a Agenţiei „Infrastructura Rutieră”: www.api.bg şi la numărul de telefon: 0035970013020, accesibil în regim non-stop;

*** situaţia zborurilor pe aeroportul Sofia – www.sofia-airport.eu

*** regimul vamal, la intrarea în R. Bulgaria dinspre R. Turcia – la secţiunea Condiţii de călătorie în R. Bulgaria, titlul Reglementări vamale: www.mae.ro/travel-conditions/3677 şi pe site-ul Agenţiei „Vămi” din Bulgaria: https://customs.bg/wps/portal/agency-en/home/info-citizens/Important%20notice%20for%20travelers

*** vinieta electronică şi sistemul e-TOLL – www.bgtoll.bg

*** circulaţia prin punctele de trecere a frontierei bulgare – www.mvr.bg

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie numărul telefonului de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Te-ar mai putea interesa și
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii de la R.Power și constructori românii de la Parapet
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii ...
Producătorul Independent de Energie (IPP) R.Power se apropie de finalizarea primului său proiect BESS (sistem de stocare a energiei în baterii) de mari dimensiuni din România, BESS Scornicești,......
Ce spune FMI despre investițiile masive în inteligenţa artificială
Ce spune FMI despre investițiile masive în inteligenţa artificială
Investiţiile puternice în infrastructura de inteligenţă artificială (AI) menţin creşterea economică globală la un ...
Criză Audi – Marca gigantului german Volkswagen e pe roşu
Criză Audi – Marca gigantului german Volkswagen e pe roşu
Producătorul auto german Audi a livrat clienţilor cu aproape 20% mai puţine autovehicule în trimestrul al treilea al ...
Noul Guvern – Mesaj de la premierul desemnat, Luca Niculescu, pentru politicieni
Noul Guvern – Mesaj de la premierul desemnat, Luca Niculescu, pentru politicieni
Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat luni că România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline, nu pentru ...