Raza de fier – Israel a primit sistemul de interceptare laser de mare putere care va fi integrat în actualele scuturi antirachetă multistratificate

Armata israeliană a recepţionat un sistem de interceptare laser de mare putere, cunoscut ca 'Raza de fier', care va fi integrat în actualele scuturi antirachetă multistratificate, transmite dpa.
AGERPRES - lun, 29 dec. 2025, 09:00
Raza de fier - Israel a primit sistemul de interceptare laser de mare putere care va fi integrat în actualele scuturi antirachetă multistratificate

Sistemul laser a fost predat forţelor armate după ce a fost dezvoltat de firmele israeliene Elbit Systems şi Rafael, a indicat duminică Ministerul Apărării.

Sistemul ‘Raza de fier’ este destinat să lucreze împreună cu sistemele ‘Domul de fier’, ‘Praştia lui David’ şi ‘Săgeata’ (Arrow).

Potrivit ministerului, testele au arătat că sistemul laser poate intercepta în mod fiabil muniţie de artilerie, mortiere, aparate de zbor şi drone, la un preţ operaţional semnificativ mai mic decât în cazul sistemelor convenţionale bazate pe rachete.

Conform estimărilor SUA, arma laser poate neutraliza drone la un cost de circa 4 dolari/interceptare, faţă de costul mult mai mare al sistemelor defensive actuale ale Israelului.

Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a vorbit despre un ‘moment istoric’ care schimbă fundamental peisajul ameninţărilor de securitate. Sistemul este deplin operaţional şi trimite un semnal clar adversarilor Israelului: ‘Nu ne provocaţi’, a spus Katz.

La rândul său, Amir Baram, director general în acelaşi minister, a declarat că momentul marchează ‘începutul unei revoluţii tehnologice’ în apărarea antiaeriană. În timp ce producţia sistemului este acum în desfăşurare, a început deja munca la generaţia următoare de apărare atât terestră, cât şi aeriană, a afirmat el.

Te-ar mai putea interesa și
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă de luna septembrie a anului trecut, influenţate în principal de......
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur ...
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...