Fostul şef ELCEN şi directorul comercial au fost trimişi în judecată pentru luare de mită (DNA)

Doi directori din cadrul Societăţii Comerciale Electrocentrale Bucureşti SA (ELCEN Bucureşti) au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de luare de mită.
AGERPRES - lun, 29 dec. 2025, 15:22
Fostul şef ELCEN şi directorul comercial au fost trimişi în judecată pentru luare de mită (DNA)

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Claudiu-Ionuţ Creţu-Sârbu, la data faptei director general al ELCEN Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi a lui Cristian-Andrei-Cornel Zamfiroi, la data faptelor director comercial al Societăţii Comerciale Electrocentrale Bucureşti S.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi complicitate la luare de mită.

Totodată, DNA a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a două persoane fără calitate specială pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, scrie Agerpres.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în data de 1 iulie, Claudiu-Ionuţ Creţu-Sârbu ar fi primit prin intermediul complicelui său, Cristian-Andrei-Cornel Zamfiroi, în biroul unei societăţi comerciale din Bucureşti, suma de 40.000 de lei de la reprezentantul acesteia, S.V., în legătură cu urgentarea aprobării operaţiunilor de plăţi aferente facturilor emise de societatea respectivă către Electrocentrale Bucureşti SA.

În aceeaşi zi, Cristian-Andrei-Cornel Zamfiroi ar fi predat suma de 40.000 de lei lui Claudiu-Ionuţ Creţu-Sârbu, arată anchetatorii.

DNA mai arată că, în data de 30 iulie, în municipiul Bucureşti, Cristian-Andrei-Cornel Zamfiroi i-ar fi pretins lui B.C., administratorul unei societăţi comerciale aflate în raporturi contractuale cu SC Electrocentrale Bucureşti SA, suma de 50.000 lei, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, iar cu această ocazie B.C. ar fi promis că va da acea sumă.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii dispuse în cauză.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost unul modest, de peste 44 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost unul modest, de peste ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a situat la aproximativ 44,39 de milioane de lei (8,31 de......
Ilie Bolojan: Refuzul de a guverna cu PSD nu ţine de orgolii sau de calcule politice, ci de lecţia pe care am învăţat-o în ultimul an
Ilie Bolojan: Refuzul de a guverna cu PSD nu ţine de orgolii sau de calcule politice, ci de lecţia pe care am învăţat-o ...
România are nevoie de un Guvern funcţional, iar PNL este deschis să contribuie la instalarea acestuia, însă nu va accepta ...
ONU denunță ca fiind inacceptabile sancțiunile impuse de SUA împotriva Curții Penale Internaționale
ONU denunță ca fiind inacceptabile sancțiunile impuse de SUA împotriva Curții Penale Internaționale
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Volker Türk (foto), a declarat "inacceptabile" sancţiunile anunţate ...
UE reacționează după ce SUA au impus sancțiuni noi împotriva CPI. Comisia anunță că va ajuta Curtea să-și continue activitatea
UE reacționează după ce SUA au impus sancțiuni noi împotriva CPI. Comisia anunță că va ajuta Curtea să-și continue ...
Uniunea Europeană a criticat vineri sancţiunile "profund regretabile" impuse de Statele Unite împotriva Curţii Penale ...