Daimler a obţinut 780 de milioane de dolari din vânzarea participaţiei deţinută la Tesla

Daimler AG, producătorul maşinilor Mercedes-Benz, şi-a vândut participaţia de 3,9% deţinută la compania de maşini electrice Tesla Motors Inc, pentru 780 de milioane de dolari în numerar, transmit Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - mie, 22 oct. 2014, 08:00
Daimler a obţinut 780 de milioane de dolari din vânzarea participaţiei deţinută la Tesla

În urma tranzacţiei, profitul operaţional înainte de taxe şi dobânzi pe 2014 al Daimler va fi majorat cu 780 milioane de dolari.

În 2009, Daimler a investit 50 de milioane de dolari într-o participaţie de 9%, apoi a vândut o parte din acţiuni unui fond de investiţii suveran din Abu Dhabi.

‘Au obţinut un profit bun din vânzare. Ei nu au nevoie să fie proprietari pentru a achiziţiona tehnologie de la Tesla, de când Elon Musk a făcut tehnologia publică pentru oricine vrea să o utilizeze’, a afirmat analistul Richard Hilgert, de la Morningstar.

Musk, cofondatorul şi directorul general al Tesla, a anunţat în iunie că invenţiile companiei în privinţa maşinilor electrice şi a bateriilor vor fi făcute publice pentru a fi utilizate ‘de bună credinţă’.

Activitatea la vehiculele electrice Mercedes a fost finalizată şi Daimler va continua să achiziţioneze componente de la Tesla. Cooperarea dintre cele două companii nu este afectată, a anunţat compania germană.

Luna viitoare va începe vânzarea vehiculelor electrice Mercedes în Europa, după ce aceste modele se comercializează deja în SUA.

Tesla furnizează baterii şi motoare electrice pentru vehiculele electrice Smart Fortwo şi noul Mercedes-Benz B-Class Electric Vehicle.

În iulie 2013, Daimler a inaugurat oficial la Sebeş, în România, unitatea de producţie pentru montaj cutii de viteză automate pentru autoturismele de lux Mercedes-Benz, fiind create, astfel, circa 250 de locuri de muncă.

Tehnologia de montaj, compusă din două linii principale şi 11 linii secundare, a fost transferată din Germania şi este parţial automatizată. Pentru lucrările de construcţie, asamblare linie şi infrastructură s-au investit aproximativ 30 de milioane de euro şi s-au creat 250 de noi locuri de muncă.

Te-ar mai putea interesa și
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC, între km 2+950 și km 3+150....
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi ...
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...