Exporturile de gaze ruseşti către Europa, prin conducte, au scăzut cu 44% în 2025

Exporturile de gaze naturale ruseşti prin conducte către Europa au scăzut cu 44% în 2025 comparativ cu 2024, atingând cel mai redus nivel începând de la mijlocul anilor 1970, ca urmare a închiderii rutei ucrainene şi pe măsură ce Uniunea Europeană elimină treptat importurile de combustibili fosili din Rusia.
AGERPRES - mar, 30 dec. 2025, 13:39
Exporturile de gaze ruseşti către Europa, prin conducte, au scăzut cu 44% în 2025

UE a anunţat că va înceta importurile de gaze naturale ruseşti la sfârşitul anului 2027, ca parte a efortului său de a depăşi dependenţa blocului de energia rusească şi de a refuza Rusiei fondurile care ar putea fi utilizate pentru campania sa militară din Ucraina.

Conform Reuters, anterior, Europa era cea mai mare sursă de venituri la buget pentru Rusia, din vânzările de petrol şi gaze, pe baza conductelor construite din Uniunea Sovietică către Europa de Vest în anii 1960 şi 1970. Exporturile de gaze ruseşti prin conducte către Europa au atins un vârf de peste 175-180 de miliarde de metri cubi (bcm) pe an în 2018-2019 – şi au au adus zeci de miliarde pentru Gazprom şi statul rus, care deţine o participaţie majoritară la această companie.

În acest an însă, Gazprom a livrat Europei doar 18 miliarde metri cubi de gaze naturale prin conducte şi aceste gaze au fost trimise prin conducta submarină TurkStream, conform calculelor Reuters pe baza datelor publicate de reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport pentru gaze (ENTSOG). Acesta este cel mai scăzut nivel al exporturilor de gaze ruseşti prin conducte de la începutul anilor 1970.

Conform datelor Gazprom, Uniunea Sovietică a furnizat 19,3 miliarde metri cubi de gaze Europei în 1975, faţă de 6,8 miliarde metri cubi în 1973, în primii ani ai exporturilor de gaze de la zăcămintele siberiene.

Conducta TurkStream este singura rută de tranzit a gazelor ruseşti către Europa, după ce Ucraina a decis să nu prelungească un acord de tranzit pe cinci ani cu Moscova, care a expirat la 1 ianuarie 2025. Serbia, Ungaria şi Slovacia se numără printre ţările care primesc gaze naturale ruseşti prin TurkStream, pe lângă Turcia. De asemenea, Rusia exportă gaze către Europa sub formă lichefiată, prin intermediul navelor speciale, şi este al doilea cel mai mare furnizor al UE după SUA, de GNL.

Datele Reuters arată însă că, în luna decembrie 2025, livrările de gaze naturale ruseşti prin TurkStream către Europa au crescut cu 12,9% faţă de luna similară a anului precedent, până la aproximativ 56 de milioane de metri cubi pe zi. De asemenea, au crescut şi cu 3% faţă de luna noiembrie 2025.

Pe ansamblul acestui an, exporturile de gaze naturale ruseşti prin TurkStream către Europa au crescut cu aproximativ 7%, de la un nivel de 16,8 miliarde de metri cubi în 2024. Împreună cu ruta ucraineană, în 2024 exporturile s-au ridicat la 32 miliarde de metri cubi, în creştere cu 13% faţă de 2023.

În paralel, exporturile Gazprom către Turcia se ridică la aproximativ 20 miliarde de metri cubi pe an.

Gazprom este cel mai mare producător mondial de gaze naturale şi unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul Rusiei.

Te-ar mai putea interesa și
SUA – Planuri noi de atac împotriva Iranului, elaborate de Pentagon. Trump ezită să dea un răspuns clar
SUA – Planuri noi de atac împotriva Iranului, elaborate de Pentagon. Trump ezită să dea un răspuns clar
Armata americană pregăteşte opţiuni pentru reluarea operaţiunilor de luptă la scară largă împotriva Iranului, chiar dacă preşedintele Donald Trump continuă să manifeste ambivalenţă în......
Noi probleme cu platforma TollRo. Anunţ de la CNAIR
Noi probleme cu platforma TollRo. Anunţ de la CNAIR
Platforma TollRo înregistrează disfuncţionalităţi temporare iar până la remedierea acestora CNAIR nu va aplica sancţiuni ...
Studioul românesc Amber anunță jocul Station 58 și își extinde strategia și portofoliul de jocuri originale
Studioul românesc Amber anunță jocul Station 58 și își extinde strategia și portofoliul de jocuri originale
Amber, companie globală de dezvoltare de jocuri și rețea de studiouri specializate cu sediul la București, anunță Station ...
Ajutoare pentru fermieri. Cereri de sprijin pentru culturile de porumb şi floarea-soarelui afectate de secetă în 2025, înscrierile în perioada 12 octombrie – 6 noiembrie 2026
Ajutoare pentru fermieri. Cereri de sprijin pentru culturile de porumb şi floarea-soarelui afectate de secetă în 2025, ...
Producătorii agricoli din sectorul vegetal pot depune, în perioada 12 octombrie - 6 noiembrie 2026, cereri pentru acordarea ...